23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăȘtirile zileiSUA vrea relaxarea restricțiilor privind adopțiile internaționale în România

SUA vrea relaxarea restricțiilor privind adopțiile internaționale în România

Hans Klemm s-a aflat la Bistrița cu ocazia vizitării unei case de tip familial construită de fundaţia Hope and Homes for Chidren.

„Un lucru pe care SUA l-au încurajat, pentru a ajuta în acest sens (al dezinstituţionalizării – n.r.), este ca România să relaxeze restricţiile privind adopţiile internaţionale. Vedem aceste adopţii ca pe un mijloc de dezinstituţionalizare. Pentru a avea o mai bună înţelegere – este încă un obiectiv important, este bine ca eu să înţeleg ceea ce se întâmplă în teritoriu, ce greutăţi întâmpină copiii care se află în această situaţie”, a spus ambasadorul SUA, citat de Agerpres.

Hans Klemm a adăugat că există un interes al cetăţenilor americani de a adopta copii români, însă, în prezent, acest lucru este posibil doar dacă persoana din Statele Unite care adoptă este, la rândul său, român.

„Există dorinţa de a adopta copii români, este permis şi în fiecare an are loc un număr mic de astfel de adopţii dacă cel care adoptă din SUA este român. În aceste circumstanţe, este permisă adopţia. Chiar în urmă cu câteva săptămâni, am eliberat viza pentru cineva care a fost adoptat de o familie din SUA”, a explicat Klemm.

Casa vizitată marţi de ambasadorul SUA a fost inaugurată la începutul lunii iulie, alături de alte două case de tip familial construite prin intermediul fundaţiei HHC în oraşul Năsăud. În fiecare din aceste case locuiesc câte 14 copii proveniţi de la centrul de plasament din Năsăud, care a fost închis.

Ambasadorul s-a declarat impresionat de calitatea lucrărilor, dar şi de starea în care i-a găsit pe copii, despre care a spus că sunt „fericiţi”. La evenimentul de marţi, de la Bistriţa, au mai participat preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, şi directorul regional al HHC, Ştefan Dărăbuş.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...
Ultima oră
Pe aceeași temă