21.3 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăȘtirile zileiTânără accidentată pe pârtia Moski, transportată de salvamontişti până la ambulanţă

Tânără accidentată pe pârtia Moski, transportată de salvamontişti până la ambulanţă

Salvamont Maramureş a anunţat, pe pagina de Facebook, că a intervenit, duminică, după ce o turistă în vârstă de 19 ani, aflată în drumeţie pe pârtia Moski, în coborâre de la Mogoşa, a alunecat şi a căzut.

Tânăra a suferit mai multe traumatisme, inclusiv unul cranian, cu pierdere de cunoştinţă, dar şi la mâna dreaptă şi piciorul drept, cu posibilă fractură.

“Echipa de prim-răspuns aflată în patrulare a intervenit în mai puţin de 25 minute de la apel şi ajunsă la faţa locului a acordat primul ajutor, aplicând gulerul cervical, folosind targa lopată şi salteaua vacum”, arată Salvamont Maramureş.

Fata a fost coborâtă până la punctul de acces al ambulanţei unde a fost predată în siguranţă, urmând a fi transportată la spital pentru investigaţii medicale.

Cele mai citite

CEC Bank susține antreprenorii români și în 2024 prin Programul guvernamental IMM Plus

CEC Bank sprijină antreprenorii români și își reconfirmă angajamentul pe termen lung față de economia românească și în anul 2024, acordând credite cu dobânzi...

reînnoiește aspectul pereților exteriori ai locuinței tale

Zugrăvirea exterioară a casei este un proiect îndelungat și complex, dar care, la final, oferă...

Tarifele la gaze și energie tot nu au scăzut. Dimpotrivă, se impun tot felul de taxe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, promitea o scăderea considerabilă a facturilor la gaze și energie electrică de la 1 aprilie, lucru care de altfel nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă