26.8 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăLifestyleActriţa franceză Catherine Deneuve a suferit un accident vascular cerebral

Actriţa franceză Catherine Deneuve a suferit un accident vascular cerebral

Actriţa franceză Catherine Deneuve, în vârstă de 76 de ani, ”a suferit un accident vascular cerebral ischemic foarte limitat şi, prin urmare, reversibil”, a anunţat miercuri familia sa într-un comunicat transmis de agentul său, Claire Blondel, relatează AFP.

“Din fericire, ea nu are niciun deficit motor şi trebuie, desigur, să-şi ia ceva timp liber” pentru odihnă, a precizat sursa citată.

Vedeta este internată într-un spital din Paris, a afirmat familia fără a oferi alte precizări.

Cotidianul Le Parisien a anunţat anterior că actriţa Catherine Deneuve, o legendă a cinematografiei mondiale, a fost spitalizată după ce s-a simţit rău în noaptea de marţi spre miercuri.

Acelaşi cotidian a dezvăluit că legendara actriţă franceză se afla din luna octombrie în Regiunea Pariziană pentru a participa la filmările celui mai recent lungmetraj al regizoarei Emmanuelle Bercot, “De son vivant”, în care a fost distribuit şi actorul Benoit Magimel.

Artista de 76 de ani a lucrat foarte mult în ultimele 12 luni.

În acest an, ea a filmat pe insula Reunion lungmetrajul “Terrible Jungle”, ce va fi lansat în 2020. În septembrie, a putut fi văzută pe marile ecrane în pelicula “Fete de famille”, regizată de Cedric Khan, iar în decembrie va fi prezentă pe afişul celui mai recent film al regizorului japonez Hirozaku Koreeda, “The Truth”, în care joacă alături de Juliette Binoche şi Ethan Hawke.

Supranumită “Ice Maiden” (“Fecioara de Gheaţă”) datorită frumuseţii sale rafinate şi fragile şi manierelor şi atitudinii ei relaxate, Catherine Deneuve a devenit una dintre principalele actriţe ale Franţei şi un star internaţional în anii ’60.

Cele mai citite

Biden îl primește pe Iohannis la Casa Albă. România urmează să cumpere din SUA avioane F-35 de 6,5 miliarde USD

Președintele României, Klaus Iohannis, va fi primit de președintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

O primărie din Buzău acuză ADS că a încheiat contracte ilegale

Primăria Comunei Vernești din județul Buzău se află în mijlocul unui scandal intens după ce a acuzat Agenția Domeniilor Statului (ADS) că a...
Ultima oră
Pe aceeași temă