Fundaşul David Alaba a fost desemnat cel mai bun fotbalist austriac al anului. Este pentru a patra oară în cariera sa când jucătorul lui Bayern Munchen primește acest trofeu.
"Este cu adevărat minunat, sunt fericit. Le mulţumesc tuturor antrenorilor care m-au votat", a declarat Alaba, conform site-ului oficial al UEFA.
David Alaba, 22 de ani, i-a devansat, în cursa pentru acest trofeu, pe jucătorii formaţiei Jonatan Soriano şi Kevin Kampl (ambii de la FC Salzburg).
Internaţionalul austriac a câştigat în 2014 titlul şi Cupa Germaniei cu Bayern Munchen. El are și 35 de prezențe la naționala Austriei, pentru care a marcat 8 goluri.