19.4 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăLifestyleCristoph Daum vrea să renunțe la funcția de selecționer al echipei naționale

Cristoph Daum vrea să renunțe la funcția de selecționer al echipei naționale

Cristoph Daum negociază cu conducerea Federației Române de Fotbal rezilierea contractului prin care a devenit selecționerul echipei naționale a României, potrivit ProSport.

Informația este confirmată, parțial, și de presa germană, potrivit căreia antrenorul german ar fi declarat că „singura întrebare e cum vom termina acest lucru într-un mod rezonabil", potrivit DPA, citat de Mediafax.

La mijloc mai este o singură lună din contractul lui Christoph Daum, care avea mandat până la sfârşitul preliminariilor (octombrie sau, dacă s-ar fi ajuns la meciurile de baraj, noiembrie). Obiectivul era calificarea la Mondialele din 2018. În caz contrar, contractul se încheia, iar părţile puteau discuta prelungirea.

Cu tot cu taxe, salariul anual al germanului a fost de 1,1 milioane de euro. Contractele stafului său au dus costurile, pentru FRF, până în preajma sumei de două milioane de euro.

 

Cele mai citite

Acțiunile de control ale ANAF, în aprilie 2024, au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) prezintă raportul lunii aprilie al acțiunilor întreprinse de către direcțiile de specialitate din cadrul ANAF...

CFR dă startul programului „Trenurile Soarelui”

CFR Călători dă startul programului estival „Trenurile Soarelui”, cu zeci de garnituri ce vor lega toate regiunile țării de stațiunile de pe litoralul românesc...

Rețelele Politice ale lui Nicușor Dan: Influența USR în Primăria București

În mandatul lui Nicușor Dan ca primar al Capitalei, bucureștenii nu au avut parte de proiectele și investițiile necesare pentru rezolvarea problemelor locale. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă