Micul talcioc al Bucureștiului e undeva în zona numită Valea Cascadelor. Intrarea costă doi lei de căciulă. E duminică, e toamnă rece de sfârșit de octombrie. O mulțime pestriță freamătă necontenit în Valea Cascadelor.
În talcioc găsești de toate. Haine noi și purtate, biciclete, carabine de alpinism, linguri și furculițe, scule de toate dimensiunile, șuruburi, piulițe, șaibe, ceasuri de mână și de perete, telefoane mobile vechi și foarte vechi. Sculpturi de lemn, pantofi purtați, detergenți, ranițe și lopeți militare.
Unii vând marfă, alții-bucăți din viața lor. Tineri, bătrâni, femei și bărbați – toată lumea vinde ceva. Unii au adus marfa de peste granițe, alții au pus mâna pe haine noi „de firmă” și le vând la sfert de preț față de magazine. Poate sunt adevărate, poate sunt făcături, dar o etichetă de lux face bine oricui. În lumea noastră pestriță, numele unui brand celebru pe pieptul tricoului crește stima de sine și respectul celor din jur.
„Vând fotografii și scrisori din alte vremuri!” La talcioc găsești fotografii de acum o sută de ani, de acum cincizeci de ani. Nu sunt ale celor care le vând. Pare ciudat să vezi pe prelate și pături personaje care au trăit cu mult timp în urmă. Pare și mai ciudat să cumperi fotografii ale unor necunoscuți din cine știe ce vremuri. Și nu sunt doar fotografii, sunt și scrisori și cărți poștale. Dar dacă sunt acolo, în talcioc, înseamnă că cineva cumpără amintirile și poveștile -altcuiva de parcă târgul colorat și zgomotos e spațiul ideal pentru o criză de identitate.
Reportajul integral și o galerie foto completă pot fi găsite pe Dezacorduri.ro
