11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăPoliticăBreaking news! Semnal de alarmă tras de premierul Ludovic Orban

Breaking news! Semnal de alarmă tras de premierul Ludovic Orban

Orban a declarat, miercuri, la ceremonia de preluare a mandatului de către noul ministru al Transporturilor, Lucian Bode, că Romatsa este executată silit în urma unui litigiu pe care statul român l-a avut cu fraţii Ioan şi Viorel Micula.

“Avem situaţii extrem de critice în mai multe companii: Tarom, CFR Marfă… Până şi Romatsa a ajuns într-o situaţie critică, unde în mod evident va trebui să găsim soluţii, pentru că, din cauza popririlor puse pe contul Romatsa, urmare a deciziei Curţii de arbitraj, în speţa fraţii Micula împotriva statului român, exista riscul ca Romatsa să nu mai funcţioneze”, a afirmat Orban.

Acesta a subliniat că “este vorba de o speţă mai complicată”, apărută ca urmare a invalidării unui ajutor de stat de care ar fi trebuit să beneficieze companiile fraţilor Micula. El a spus că Romatsa poate funcţiona până la sfârşitul anului, dar a arătat că este nevoie de identificarea de soluţii urgente pentru a achita datoria către fraţii Micula.

“A fost invalidat un ajutor de stat de care beneficiau companiile fraţilor Micula, care au atacat la Curtea de arbitraj. S-a dat o decizie, s-a stabilit un prejudiciu, iar ei s-au îndreptat împotriva unor asset-uri şi companii care au cash flow, care au bani şi la ora asta asta fac, trag bani”, a precizat Orban.

De asemenea, premierul a atras atenţia asupra riscului de dezangajare pe care România îl are ca urmare a întârzierilor în implementarea marilor proiecte de infrastructură de transport.

“Suntem aproape de sfârşitul anului 2019 din exerciţiul financiar 2014- 2020 şi toate marile proiecte de infrastructură care sunt finanţate pe POIM sunt într-o întârziere inacceptabilă. Dacă nu avem capacitatea să îndeplinim toate procedurile care trebuie îndeplinite, există un risc major de dezangajare”, a precizat Orban.

Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă