19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăDăncilă: Nu suntem un guvern eşuat, aşa cum a spus domnul preşedinte

Dăncilă: Nu suntem un guvern eşuat, aşa cum a spus domnul preşedinte

Preşdintele PSD, Viorica Dăncilă a spus, sâmbătă, la Alba Iulia, unde a participat la conferinţa de alegeri a filialei partidului, că guvernul pe care îl conduce este unul eficient, lucru demonstrat de cifre.

„Nu suntem un guvern eşuat, cum a spus domnul preşedinte, se joacă cu cuvintele, este foarte uşor să jigneşti. Suntem un guvern eficient şi îmi asum cele spuse. Nu sunt un guvern perfect, nu am această aroganţă să spun că că am rezolvat toate problemele, dar cifrele arată, cifrele pe care le spune INS, Comisia Naţională de Prognoză, Eurostatul, arată că această guvernare este eficientă”, a declarat Viorica Dăncilă, într-o conferinţă de presă.

Liderul PSD a menţionat că, în timp ce preşedintele atacă Guvernul, alţi preşedinţi de stat laudă progresele României.

„Dânsul critică guvernarea în timp ce alţi preşedinţi de stat laudă guvernarea din România şi laudă progresele pe care le-a făcut România în domeniul economic”, a mai spus Viorica Dăncilă.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la BEC, că PSD reprezintă o catastrofă pentru România, fiind nevoie de multă muncă pentru a repara tot ce a stricat. Şeful statului a adăugat că a reuşit în acest mandat să prevină multe din stricăciunile PSD, inclusiv în domeniul justiţiei.

„Dacă pentru domnul preşedinte, catastrofă înseamnă să creşti pensii şi salarii, să investeşti în comunităţile locale, dacă pentru domnul preşedinte catastrofă înseamnă să iei măsuri pentru creştere economică, dacă pentru domnul preşedinte să ai a doua cea mai mare creştere din Europa este o catastrofă, cred că la dânsul aprecierile sunt inversate”, a mai spus sâmbătă, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, Viorica Dăncilă, conform Mediafax.

Cele mai citite

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

Polonia condamnă atacurile cibernetice rusești. Oficialii transmit că și țara lor a fost vizată

Polonia a condamnat presupusele atacuri cibernetice ale unui grup rus numit APT28 asupra Germaniei și Republicii Cehe, afirmând că și ea a fost vizată,...

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...
Ultima oră
Pe aceeași temă