15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăPoliticăDupă război, mulți viteji se arată. Ioan Mircea Pașcu învârte cuțitul în...

După război, mulți viteji se arată. Ioan Mircea Pașcu învârte cuțitul în rana PSD

Pașcu și-a pornit demonstrația citând-o pe Gabriela Firea, care a vorbit despre felul în care a fost votată în unanimitate, în CEx, colaborarea cu unele sindicate fără să se citească numele președinților organizațiilor respective sau să se precizeze că aceștia vor deveni automat și vicepreședinți ai PSD.

Sugestie de reformă internă

Gabriela Firea: “Eram în primul rând la CEx, în campania electorală, când ni s-a cerut votul pentru colaborarea cu câteva sindicate. Propunere votată în unanimitate. Nu s-a citit numele preşedinţilor acelor sindicate – unele de care nu am auzit în viaţa mea, nu s-a precizat că devin automat vicepreşedinţi ai PSD şi că au drept de vot în BPN şi CEx, ca şi cum ar fi fost votaţi în Congres de către delegaţii din toată ţara”. Avem aici una din principalele cauze ale situației dramatice în care a fost adus PSD-ul: “unanimitățile îngenuncheate”, care au aghesmuit pe bandă rulantă deciziile, adesea greșite, luate de conducere, pe criterii obscure! Poate începem de aici!”, a scris Pașcu, marți, pe contul său personal de Facebook.

Promovarea „clientelismului” la nivel național

De asemenea, social-democratul și-a manifestat indignarea asupra numeroaselor schimbări produse de PSD în privința formulei guvernamentale a Cabinetului în ultimii patru ani.

„Nu este admisibil ca PSD-ul, recunoscut cândva drept un partid al profesioniștilor serioși, cu răspundere față de guvernarea țării, să schimbe în mai puțin de patru ani, trei premieri și 100 de miniștri, cu câteva excepții, oameni puțin cunoscuți în afară județelor care i-au propus la un moment dat! Asta nu înseamnă răspundere față de actul de guvernare! Inseamnă promovarea clientelismului la nivel național!”, a mai spus el.

În numele electoratului

În aceeași ordine de idei, fostul eurodeputat susține că „trocul” cu conducerile județene nu este specific PSD, ci a apărut în partid odată cu instalarea lui Liviu Dragnea la conducere.

„Metoda în sine și finalitatea urmărită (trocul cu conducerile județene, pentru sprijinul acordat conducătorului) nu sunt marca PSD, ci PD, un “altoi” prost, făcut prin instalarea lui Dragnea în fruntea partidului! Și pe vremea lui Adrian Năstase județele făceau propuneri pentru poziții în guvern, dar erau întotdeauna câte trei, ca să ai de unde alege, iar decizia era luată la centru! Ca să recâștige sprijinul electoratului, PSD trebuie să revină la marca sa: profesionalism și responsabilitate! Cu cât mai repede, cu atât mai bine!”, a concluzionat acesta.

Cele mai citite

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...
Ultima oră
Pe aceeași temă