16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăPoliticăLudovic Orban anunţă noi negocieri cu societatea civilă şi partidele parlamentare

Ludovic Orban anunţă noi negocieri cu societatea civilă şi partidele parlamentare

Orban se aşteaptă la boicot din partea PSD, dar crede că noul Guvern va primi votul Parlamentului.

”Luni şi marţi sunt consultările cu societatea civilă, de fapt, continuă consultările cu societatea civilă şi cu instituţii importante în arhitectura statului român, după care miercuri şi, dacă e necesar şi joi, vom avea discuţiile din runda a doua pentru a stabili clar planul de abordare a votului de învestitură”, a declarat Ludovic Orban.

Acesta a anunţat că se aşteaptă la un boicot din partea PSD.

”Ne aşteptăm la un boicot din partea PSD şi vom veni cu o strategie de a trece peste acest boicot ruşinos, penibil pe care încearcă să-l facă PSD pentru a menţine în mod nelegitim la putere rămăşiţele unui guvern eşuat şi care a fost demis prin moţiune de cenzură”, a mai spus Orban.

Premierul desemnat a precizat că se aşteaptă ca Guvernul să treacă de votul Parlamentului.

Sâmbătă, liberalii au avut o şedinţă la sediul central al partidului, la care a participat şi preşedintele Klaus Iohannis, aminteşte News.ro. 

Vineri se împlineşte termenul de zece zile în care premierul desemnat trebuie să ceară votul Parlamentului pentru Guvernul nou constituit.

Cele mai citite

Grupul România Liberă se alătură boicotului împotriva ”Clubului de Presă”

Recent, Grupul România Liberă, care cuprinde atât ziarul România Liberă cât și Academia Cațavencu, a decis să se distanțeze de controversatul ”Club de Presă”...

Amenzi de 4,6 milioane de euro pentru 29 de retaileri. Plus: deconectarea și telemunca în UE

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat, cu ocazia zilei de 1 mai, că telemunca şi deconectarea trebuie să...

Revolut Travel Report: Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?

Revolut, banca digitală cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane în România, a întrebat 15.000 de respondenți...
Ultima oră
Pe aceeași temă