12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăPonta visează la o colaborare cu PSD

Ponta visează la o colaborare cu PSD

 

Ponta speră ca după plecarea Vioricăi Dăncilă, din fruntea partidului, PSD să se reformeze și să se poată realiza un proiect comun între cele două formațiuni.

„Vom colabora punctual cu alte forţe politice dacă vor susţine proiectele pe care noi le promovăm sau dacă au iniţiative de reformă benefice întregii societăţi/am pornit proiectul Pro România ca o construcţie necesară pe scena politică pentru reprezentarea milioanelor de români care cred şi au nevoie de o stângă modernă, europeană şi progresistă, cu principii de competenţă şi integritate (exact ceea ce conducerea PSD, din păcate, a abandonat şi a combătut în perioada 2017 – 2019)/înfrângerile electorale catastrofale ale vechii stângi şi demisia Vioricăi Dăncilă sperăm să ducă la o reformă radicală a PSD; dacă această schimbare (nu doar de forma, ci şi de fond) se va realiza cu adevărat în viitor, vom saluta şi putem colabora în proiectele unei noi stângi moderne”, a scris Ponta, pe Facebook.

 

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă