16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăȘerban Nicolae, sancționat pentru declarațiile la adresa colegei Cosette Chichirău

Șerban Nicolae, sancționat pentru declarațiile la adresa colegei Cosette Chichirău

Senatorul PSD Şerban Nicolae a fost sancţionat miercuri cu avertisment contravenţional de CNCD pentru afirmaţiile la adresa lui Cosette Chichirău. CNCD a considerat ca fiind circumstanţe atenuante faptul că a existat o provocare din partea lui Chichirău, afirmaţiile senatorului PSD au fost făcute în contextul unui dialog în care ambele părţi şi-au adus jigniri, iar acesta şi-a prezentat public scuze.

“Afirmaţia domnului senator Şerban Nicolae, adresată doamnei deputat Cosette Chichirău, conform căreia „eu am o poză în care dumneavoastră faceţi sex anal”, reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate, conform art. 2, alin. 1 şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Colegiul director a aplicat sancţiunea avertismentului contravenţional faţă de domnul senator Şerban Nicolae, având în vedere circumstanţele atenuante ale săvârşirii faptei: a existat o provocare din partea doamnei deputat, iar declaraţia sancţionată a intervenit în cadrul unui dialog în care cele două părţi şi-au adus acuze şi jigniri reciproce”, precizează CNCD.

De asemenea, Colegiul a avut în vedere şi faptul că, ulterior incidentului, Şerban Nicolae şi-a cerut scuze public pentru limbajul utilizat.

Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi. 

Colegiul director recomandă formatorilor de opinie, inclusiv clasei politice, să se abţină de la utilizarea unui limbaj neadecvat, de natură să genereze discriminare.

Deputatul USR Cosette Chichirău a filmat, în 6 decembrie, din plenul Camerei, în timpul scandalului pe legile justiţiei şi a transmis live pe Facebook. La un moment dat, ea a avut un schimb dur de replici cu senatorul PSD Şerban Nicolae, care se afla în prima bancă în plenul Camerei Deputaţilor, ajungându-se la replici precum ”Hoţ”/”Nesimţită”; ”Am poză că sunteţi şofer”/ ”Am poză în care faceţi sex anal”.

Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă