13.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSănătateReuniunea Formală a miniștrilor Sănătății în cadrul Consiliului UE

Reuniunea Formală a miniștrilor Sănătății în cadrul Consiliului UE

“În domeniul sănătății, Președinția română a Consiliului UE a continuat eforturile de a face progrese în ceea ce privește temele cu impact și beneficii pentru starea de sănătate a pacienților din Uniunea Europeană. Toate prioritățile Președinției române pe domeniul sănătății au abordat subiecte de actualitate, cu scopul de a îmbunătăți calitatea serviciilor și a asistenței medicale pentru pacienți, peste tot în Uniunea Europeană”, a spus ministrul Pintea. Agenda de astăzi a Consiliului de Sănătate a început cu adoptarea „Concluziilor privind combaterea rezistenței la anti-microbiene”, propuse de Președinția română și unanim susținute de Miniștrii de Sănătate ale Statelor Membre. 

Conferința la nivel înalt cu titlul “Pașii următori pentru a transforma UE într-o regiune de bune practici în combaterea rezistenței la antimicrobiene prin abordarea O singură sănătate”.
Pe baza rezultatelor Conferinței a fost realizat documentul sinteză care a stat la baza elaborării acestor Concluzii ale Consiliului, având trei obiective-cheie:
–  îmbunătățirea măsurilor de prevenire și control al infecțiilor și optimizarea utilizării antibioticelor în sectoarele uman, animal și de mediu, sub umbrela “O singură sănătate”;
– întărirea dezvoltării și implementării planurilor naționale de acțiune;
– încurajarea solidarității între țări prin activități comune de combatere a rezistenței la antimicrobiene.

În plus, dezbaterile de pe parcursul Conferinței și de la nivelul Grupului de lucru al Consiliului au dus la adăugarea în aceste Concluzii ale unor elemente importante legate de: încurajarea cercetării şi dezvoltării de noi antimicrobiene şi abordări alternative; sporirea conştientizării şi înţelegerii rezistenței de către public, profesioniştii din domeniul medical, fermeri şi veterinari; supravegherea rezistenței și consumului de antimicrobiene atât în sectorul sănătăţii umane, cât şi în cel al sănătăţii
animalelor; lărgirea bazei de dovezi referitoare la dezvoltarea și răspândirea rezistenței în mediu etc.

Tot astăzi, miniștrii Sănătății din UE au avut un schimb de opinii privind „Facilitarea investițiilor pentru transformarea și îmbunătățirea sistemelor de sănătate”. Miniștrii au salutat această discuție privind investițiile în domeniul Sănătății care este utilă și necesară pentru ca autoritățile din domeniul să fie informate cu privire la oportunitățile oferite de diversele programe ale Uniunii Europene pentru dezvoltarea acestui sector. În cadrul dezbaterilor, miniștrii au subliniat faptul că fondurile UE reprezintă un instrument valoros și o necesitate pentru dezvoltarea sistemelor de sănătate.

Astăzi, Președinția română a informat Consiliul UE cu privire la situația actuală în ceea ce privește propunerea de Regulamentul pentru evaluarea tehnologiilor medicale. Eforturile Romîniei s-au concentrat asupra a două dintre principalele arii de colaborare la nivelul UE în acest domeniu, referitoare la consultările științifice comune și la identificarea tehnologiilor medicale emergente,precum și la cadrul general de sprijin. Ministrul Pintea a informat omologii din UE despre câteva din reuniunile organizate de Președinția română. “Pe lângă Reuniunea Informală a miniștrilor Sănătății din Statele Membre ale UE la care au participat peste 140 de delegați din Statele Membre ale Uniunii Europene, au mai fost organizate o serie de reuniuni și conferințe, printre care Conferința de nivel înalt privind combaterea rezistenței antimicrobine (AMR), Atelierul de lucru privind îmbunătățirea programelor de vaccinare și creștere a acoperirii vaccinale în UE, Seminarul pe oncologie privind detectarea timpurie și screening-ul de cancer, și Reuniunea de nivel înalt privind sănătatea digitală (eHealth). Am convingerea că discuțiile acestea vor avea o contribuție semnificativă la îmbunătățirea sănătății publice în Europa”, a spus ministrul Pintea.

“România a dovedit că a avut o Președinție de succes în domeniul Sănătății, cu progrese esențiale înregistrate pe teme de actualitate și cu impact direct asupra pacientului. Aș dori să îi mulțumesc domnului comisar, Vythenis Andriukaitis, pentru suportul acordat în această perioadă. A fost o adevărată onoare să prezidez această reuniune de Consiliu și să abordez cu omologii mei subiecte extrem de importante pentru cetățeni și, de ce nu, pentru viitorul nostru!”, a spus ministrul Sănătății la final. La finalul dezbaterilor, ministrul român al Sănătății a predat omologului finlandez ștafeta Președinției la Consiliul Uniunii Europene. Sorina Pintea a urat succes Președinției finlandeze si a asigurat de tot suportul pentru continuarea agendei UE în urmatoarele 6 luni sub coordonarea finlandeză.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Premierul Netanyahu și șeful CIA, William Burns, au discutat despre o „pauză” în operațiunile militare din sudul Fâșiei Gaza

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi şeful CIA, William Burns, au discutat miercuri la Ierusalim despre o posibilă 'pauză' în operaţiunile militare în sudul Fâşiei...

Ucrainenii au dejucat un plan de asasinare a lui Zelenski chiar în ziua învestirii lui Putin la Moscova

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunță destructurarea unei rețele organizate de FSB care a recrutat doi colonei ai serviciilor ucrainene, pentru a-l asasina...

Rusia avertizează Franța că-i va ataca eventualele trupe trimise în Ucraina

Rusia a avertizat miercuri Franţa că, dacă preşedintele Emmanuel Macron va trimite trupe în Ucraina, atunci acestea vor fi văzute ca ţinte legitime de...
Ultima oră
Pe aceeași temă