21.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSocialCătălin Rădulescu vrea introducerea castrării chimice în cazul pedofililor

Cătălin Rădulescu vrea introducerea castrării chimice în cazul pedofililor

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu s-a aflat, acum trei ani, printre inițiatorii legii privind castrarea chimică, alături de fostul premier Sorin Grindeanu. 

”Iată, că încă o dată, intuiţia mea şi flerul politic ( şi nu numai ) sunt prea revoluţionare poate pentru unii ! Acum 3 ani , am depus iniţiativa legislativă privind castrarea chimica a pedofililor , castrare chimica care exista aproape in toate ţările europene şi in SUA , chiar şi in Republica Moldova şi care prin tratamentul aplicat pedofililor , ar fi eliminat pornirile psihopate ale acestor pedofili şi ne-ar fi aparat copiii. Dar din păcate iniţiativa mea a primit aviz negativ de la Ministrul Justiţiei de atunci , coleg in Psd . De asta am spus şi spun totdeauna , ca îmi doresc oameni cu expertiza in guvern . Acum , va trebui sa reintroduc aceeaşi iniţiativa , însă inconstiența unora , poate sa distrugă vieţi şi familii”, a scris Cătălin Rădulescu, textul fiind redat în forma în care a fost publicat pe pagina de Facebook a deputatului PSD.

În martie 2014, un grup de 27 de parlamentari PSD, printre care Cătălin Rădulescu şi fostul premier Sorin Grindeanu, au propus, printr-o iniţiativă legislativă depusă la Parlament, castrarea chimică a persoanelor care au săvârşit infracţiuni de agresiune sexuală asupra minorilor.

Proiectul se referea la combaterea şi prevenirea actelor cu caracter pedofil şi a infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale ale persoanelor şi prevedea că făptuitorul acestor infracţiuni poate fi obligat să urmeze tratamentul de castrare chimică. Cei care ar fi acceptat să urmeze acest tratament de castrare chimică ar fi beneficiat de reducerea la jumătate a limitelor speciale ale pedepsei.

 Potrivit expunerii de motive a proiectului, iniţiatorii afirmau că “prin măsura de castrare chimică se înţelege inhibarea pornirilor sexuale prin metode chimice a condamnatului găsit vinovat de abuz sexual asupra unui copil minor, în scopul prevenirii unei recidive”.

Iniţiatorii susţineau că persoanele condamnate pentru infracţiuni de natură sexuală şi considerate un pericol social riscă să se întoarcă în închisoare şi după ispăşirea pedepsei, dacă nu acceptă un tratament chimic pentru a le “înăbuşi pornirile”, iar costurile legate de executarea pedepsei cu închisoarea sunt incomparabil mai mari decât costurile castrării chimice.

Nu este prima iniţiativă de acest fel din Parlament, un proiect similar a fost depus şi respins, în trecut, iniţiatori fiind parlamentari de la PDL.

Cele mai citite

Un concert al unei orchestre din Hamburg a fost întrerupt de o mașină de spălat

Incident nefericit la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg. În timpul unui spectacol în curs de desfășurare al renumitei orchestre de stat a Filarmonicii...

Românii cotizează 35 de ani la pensie și primesc bani mai puțin de 12 ani

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit Eurostat. Țara noastră este urmată în acest clasament doar de...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă