11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSocialUn şofer din Vaslui a fost împușcat mortal de un poliţist. Agentul...

Un şofer din Vaslui a fost împușcat mortal de un poliţist. Agentul ar fi colaborator al DNA

UPDATE 19,40: Polițistul Mihai Vizitiu, care l-a împușcat mortal pe un șofer, joi după-amiază, ar fi fost unul dintre colaboratorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în dosarul în care zece polițiști au fost trimiși în judecată pentru presupuse fapte de corupție.

Potrivit unor surse, se pare că victima incidentului, Adrian Munteanu, era chiar nepotul fostului șef al agentului Mihai Vizitiu, comisarul-șef Iulian Munteanu, acesta fiind polițistul cel mai important acuzat în dosarul de corupție.

——————————————–

UPDATE 16,05: În ciuda eforturilor personalului medical, şoferul împuşcat de poliţist a intrat în stop cardio-respirator şi a decedat, informează Mediafax.

——————————-

Martorii au declarat pentru ziarul Vremea Nouă că tânărul se urcase la volanul mașinii deși avea permisul de conducere suspendat. În momentul în care polițistul i-a făcut semn să oprească mașina, acesta a oprit-o, însă a abandonat-o și a fugit. În acel moment, a fost urmărit de poliţist, fiind împușcat în cap de către acesta.

La fața locului au sosit echipaje de Poliție, Jandarmerie și Ambulanță. Tânărul a fost preluat de o Ambulanță SMURD și a fost transportat cu elicopterul la Iași. Potrivit primelor informaţii, tânărul este în stare gravă.

Zona a fost încercuită, la fața locului ajungând și șeful Poliției Județului Vaslui, Doru Panțâru, precum și cel al Poliției Municipale. In aceste momente se fac cercetări, mai scriu jurnaliştii de la Vremea Nouă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă