14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSocialRecunoștința unui ceh salvat de salvamontiști în Munții Rodnei

Recunoștința unui ceh salvat de salvamontiști în Munții Rodnei

Snowmobilul primit este deosebit de util, deoarece reduce considerabil perioada de intervenţie în cazul deplasărilor pe munte, a declarat preşedintele Asociaţiei Salvamont Borşa, Ioan Mihali, pentru Mediafax.

„Am primit la refugiul Salvamont din Pasul Prislop o donaţie din partea unui turist ceh, Ivos Winkler, constând într-un snowmobil şi o targă pe schiuri pentru transport persoană accidentată, valoarea fiind de aproximativ 10.000 de euro”, a spus Mihali.

Ioan Mihali a povestit că donaţia vine din partea unui turist ceh salvat din Munţii Rodnei, iar snowmobilul şi targa pe schiuri reduc perioada de intervenţie pe munte de la o oră pe schiuri, la 5 – 10 minute.

„În 5 ianuarie, am participat împreună cu un coleg la o acţiune de salvare în zona Cascadei Cailor, din Munţii Rodnei, era zăpadă, turistul ceh căzuse 7 – 8 metri într-o crevasă. Cei cu care era au cerut elicopter, dar plafonul era jos şi nu se putea interveni. Am plecat cu ei la faţa locului şi i-am acordat primul ajutor, l-am pus pe targă şi l-am dus la Salvare. I-am salvat viaţa, iar în semn de recunoştinţă ne-a donat snowmobilul”, a mai spus Mihali.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă