22 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSocialRomân selectat la Oxford International Art Fair 2018

Român selectat la Oxford International Art Fair 2018

Dintre sutele de lucrări trimise de 150 de artişti şi galerii participante, trei au fost alese pentru caruselul de imagini de pe pagina principală a site-ului festivalului Oxford International Art Fair, iar una din lucrări îi aparţine artistului român. Ceilalţi doi favoriţi sunt Yanfei Wang (S.U.A.) şi August Vilella (Spania).

„Sunt realmente emoţionat, o dată pentru că e prima mea participare la un târg internaţional de artă şi apoi pentru că această alegere, din partea organizatorilor, de a-mi expune una dintre lucrări – cumva ca preferată, alături de altele două – m-a surprins şi m-a bucurat enorm. Desigur, nu pot să nu recunosc că aştept cu mare nerăbdare premiile de la sfârşitul evenimentului (care, da, este unul competiţional), dar simpla expunere a lucrării mele ca reprezentativă pentru această ediţie o consider un succes încurajator.” a declarat artistul.

La rândul său, Amit Waysler, agentul internaţional al pictorului, ne-a spus: „Am simţit, din prima secundă în care i-am văzut pânzele lui Bogdan, că are valenţe reale de ieşire pe piaţa internaţională de artă. Şi am decis s-o facem cu paşi mici, alegând un târg «tânăr», aflat la a cincea ediţie, dar cu un potenţial extraordinar de creştere. Iar alegerea uneia dintre lucrările cu care Bogdan va participa la acest concurs – dintre sute, poate mii – este un motiv de mare entuziasm şi optimism, atât în legătură cu evenimentul în sine, cât şi cu ceea ce va urma.”

Oxford International Art Fair va avea loc între 23 şi 25 februarie 2018 la primăria celebrului oraş britanic, centru de renume mondial, în care se află cea mai veche universitate din lumea anglofonă. Oxford International Art Fair  este un important târg de artişti din Marea Britanie axat pe descoperirea şi achiziţionarea de creaţii ale celor mai importanţi şi talentaţi artişti contemporani în plină dezvoltare. Acesta s-a născut din dorinţa fierbinte a publicului englez de a se întâlni cu senzaţionalul şi artiştii care se străduiesc să obţină recunoaştere. Efectele târgului sunt realmente vizibile cu ochiul liber, îndesindu-se poveştile de succes ale expozanţilor şi prezenţa celor care îi sprijină. De altfel, galeriile de artă cu tradiţie aleg să reprezinte în fiecare an mai mulţi artişti tineri care au expus în cadrul târgului, aducându-i în lumina reflectoarelor. Conceptul de a crea un târg pentru artişti, mai degrabă decât pentru galerii, permite artiştilor independenţi să-şi etaleze munca şi le oferă iubitorilor artei şansa de a-i întâlni pe artişti în persoană.

Cele mai citite

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă