21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSocialSecția specială din Parchetul ICCJ se va ocupa numai de anchetarea magistraților

Secția specială din Parchetul ICCJ se va ocupa numai de anchetarea magistraților

Potrivit acestei modificări, Secția specială de investigare a magistraților, care va funcționa în cadrul Parchetului ICCJ, va avea competența exclusivă de a investiga magistrații.

În forma anterioare, Secția investiga doar infracțiunile care aveau legătură cu exercitarea funcției.

“În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se înființează și funcționează Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie care are competența exclusiva de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de judecători și procurori, inclusiv judecătorii și procurorii militari si cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii”, precizează textul aprobat, marți, de Comisia parlamentară.

Procurorul – șef al acestei Secții va fi numit în funcție de plenul CSM.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

FOTO. Beat, a intrat cu mașina pe şantierul de modernizare a liniilor de tramvai de la Barbu Văcărescu

Un incident grav a avut loc noaptea trecută în București, unde un șofer băut a pătruns cu mașina pe șantierul de modernizare a liniei...

Max Verstappen obține a 59-a victorie din cariera sa în Campionatului Mondial de Formula 1

Pilotul olandez Max Verstappen, reprezentând echipa Red Bull, a câștigat Marele Premiu al regiunii Emilia Romagna, desfășurat duminică la Imola, Italia. Aceasta reprezintă a...

Avertisment al Poliției Române și al Asociației Române a Băncilor

Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Asociația Română a Băncilor atrag atenția, prin intermediul proiectului național de conștientizare Siguranta Online, cu privire...
Ultima oră
Pe aceeași temă