12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSocialUn șofer de 16 ani a accidentat șase oameni pe DN 17

Un șofer de 16 ani a accidentat șase oameni pe DN 17

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistrița, Crina Sîrb, a precizat că tânărul de 16 ani a lovit cu o camionetă şase persoane, cinci minori şi un adult, în interval de câteva zeci de minute.

Şoferul a fost rănit, la rândul său, şi a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa, însoţit de un poliţist, urmând să i se recolteze probe biologice pentru a se stabili dacă a consumat băuturi alcoolice.

Cele şase victime, toţi pietoni, au fost de asemenea transportate la spital şi preluate de medicii de la UPU Bistriţa.

La spital au ajuns şi rudele victimelor, care spun că sunt şocate de ceea ce s-a întâmplat şi nu înţeleg ce l-a determinat pe tânărul de 16 ani să se urce la volan şi să lovească persoanele aflate pe marginea carosabilului.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă