14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialAna Bogdan și Alexandra Dulgheru sunt adversare în primul tur al calificărilor...

Ana Bogdan și Alexandra Dulgheru sunt adversare în primul tur al calificărilor la Roland Garros

Jucătoarele române de tenis Ana Bogdan și Alexandra Dulgheru vor fi adversare, marți, în runda inaugurală a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului, informează Agerpres.

Ana Bogdan (24 ani, 106 WTA), a cincea favorită a fazei preliminare, a câștigat singurul meci direct de până acum cu Dulgheru (27 ani, 507 WTA), anul acesta, în ultimul tur al calificărilor la Charleston, cu 1-6, 6-0, 6-4.

Învingătoarea va juca în turul secund cu câștigătoarea dintre americanca Jamie Loeb și turcoaica Bașak Eraydin.

România va avea cinci jucătoare calificate direct pe tabloul principal la fete, Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu, Sorana Cîrstea și Patricia Țig.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

Două locuințe din localitatea Voroneț au fost cuprinse de flăcări

Un incendiu a afectat, sâmbătă, în ajunul Paştelui, două locuinţe din localitatea Voroneţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă