20.9 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialArmata Europei intră în linie dreaptă

Armata Europei intră în linie dreaptă

Peste 20 de țări membre ale Uniunii Europene au semnat luni un set de documente de intenție privind cooperarea militară consolidată, cu obiective-cheie și proiecte ambițioase destinate să facă să avanseze „Europa Apărării”.

În cadrul unei ceremonii la Bruxelles, miniștri ai Apărării și de Externe din statele membre care participă la „cooperarea structurată permanent” (PESCO) trebuie să semneze un set de 20 de angajamente pentru dezvoltarea unor programe de armament sau facilitarea punerii în aplicare a unor operațiuni externe. Țările membre ­PESCO se angajează să-și mărească regulat bugetele de apărare, iar angajamentele pe care le-au notificat luni vor fi obligatorii din punct de vedere juridic. Acestea vor investi 2% din totalul bugetelor militare în cercetare și tehnologie și 20% pentru echipamente moderne, menite să reducă decalajele dintre armatele europene.

Obiectivul prioritar al ­PESCO este elaborarea unor misiuni militare ale UE, ce trebuie sprijinite cu personal, echipament, instruire, logistică, cooperând în cadrul unor exerciții și în infrastructura organismului comun de apărare. UE va înființa un fond pentru stimularea industriei europene de apărare, care va ajunge la 5,5 miliarde de euro pe an. De asemenea, a creat în primăvară primul său cartier general militar, ce a lansat trei operațiuni non-combat în Africa. Regatul Unit, în mod tradițional atlantist și primul buget militar al UE, precum și Danemarca s-au opus oricărui demers privind „o armată europeană”, considerând că apărarea teritorială a Europei este unica prerogativă a NATO. Dar ­Marea Britanie nu mai are niciun cuvânt de spus în blocul comunitar.

Cele mai citite

Emmanuel Macron şi Xi Jinping militează pentru un arministițiu în toate conflictele pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Preşedinţii Franţei şi Chinei, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, au pledat luni pentru un „armistiţiu olimpic” în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării...

Vizita de lucru a Președintelui României, Klaus Iohannis, în Statele Unite ale Americii

Comunicat de presă Vizita de lucru a Președintelui României, Klaus Iohannis, în Statele Unite ale AmericiiPreședintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...
Ultima oră
Pe aceeași temă