12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialAvocat reținut de DIICOT pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și...

Avocat reținut de DIICOT pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și favorizarea făptuitorului

Doi bărbați, dintre care un avocat în Baroul București, au fost reținuți pentru 24 de ore pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și favorizarea, respectiv instigare la favorizarea făptuitorului, informează DIICOT.

„La data de 11 august, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pentru o perioada de 24 de ore a inculpaților Coltuc Marius Vicențiu pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, și Olteanu Mihai Adrian, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la favorizarea făptuitorului și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT, transmite Agerpres.

Potrivit sursei citate, în acest caz există suspiciunea rezonabilă că în perioada aprilie – mai, Olteanu, împreună cu o altă persoană interesată, „care la aceea dată avea cunoștință de arestarea unui inculpat cercetat de către DIICOT și probabilitatea ca acesta să declare ceva și cu privire la alte persoane implicate în activitatea infracțională, l-au contactat pe Marius Coltuc – avocat în cadrul Baroului București – solicitându-i acestuia să încerce să vorbească cu inculpatul arestat și să se intereseze la acesta și la instanță de stadiul și obiectul dosarului în care acesta era cercetat, respectiv persoanele vizate, inclusiv existența sau nu a unor declarații cu privire la persoana interesată".

„Din actele de cercetare penală efectuate în cauză a rezultat că inculpatul Coltuc Marius Vicențiu a efectuat cele solicitate, procedând la falsificarea prin contrafacerea scrierii, subscrierii și atestării unor împrejurări necorespunzătoare adevărului a mai multor înscrisuri sub semnătură privată, respectiv contract de asistență juridică, act adițional la acesta, precum și două împuterniciri avocațiale aferente, prin care a arătat în mod nereal calitatea de avocat ales în cauza instrumentată de către DIICOT, obținând și furnizând date și informații persoanei interesate”, mai precizează DIICOT.

În cursul zilei de sâmbătă inculpații urmează să fie prezentați Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cele mai citite

România, debut de vis la Campionatul European de Culturism şi Fitness! Sportivii noștri au cucerit 21 de medalii în prima zi

Lotul național al României a câștigat un număr record de 21 de medalii (11 de aur, 6 de argint și 4 de bronz) în...

Directorul CIA se află la Cairo pentru întâlniri privind conflictul din Gaza

Directorul CIA, William Burns, a sosit în capitala egipteană Cairo pentru întâlniri pe tema conflictului din Gaza, potrivit unor surse de la aeroportul din...

VIDEO. Ana Porgras, OUT de la Survivor. Vedeta a primit mii de euro de la PRO TV

Ana Porgras a fost nevoită să părăsească competiția „Survivor All Stars” în ediția difuzată pe 2 mai la PRO TV, după ce a suferit...
Ultima oră
Pe aceeași temă