12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialBăsescu: Întârzierea trecerii României la euro este păguboasă

Băsescu: Întârzierea trecerii României la euro este păguboasă

Fostul președinte al statului Traian Băsescu a declarat, duminică seară, că întârzierea trecerii României la euro este păguboasă, adăugând că nu există motive de îngrijorare pentru români deoarece salariile și prețurile vor fi convertite din lei în euro la cursul care va fi în ziua luării respectivei decizii.

'Au intrat balticii în plină criză în euro și le merge foarte bine. Nu stau mult mai bine la salarii și pensii ca noi. Nu ai motiv să presupui că vor exploda prețurile, ar putea fi un schimb la cursul zilei când se ia decizia. (…) Unde este problema dacă salariul meu se convertește în euro și se menține raportul? (…) Din punctul meu de vedere, întârzierea este păguboasă', a spus Traian Băsescu la televiziunea B1.

Fostul șef al statului a afirmat că România stă, din punct de vedere economic, mult mai bine comparativ cu alte state care au aderat la euro.

'Am exportat, în 2017, circa 70 la sută în zona euro. Deci economia este competitivă din acest punct de vedere. Nu mai vorbim că lângă cele 70 la sută se mai află 15 la sută din exporturi tot în state din Europa, și doar 15 la sută în afara Europei. Apoi, cea mai mare parte a exporturilor românești este realizată de multinaționale care vin din zona euro. Nu îi văd nefăcând față trecerii la euro. (…) Sunt state cu o economie mai slabă ca a noastră care au trecut la euro. România are 20 la sută din PIB generat de industrie. Media în Europa este 14 la sută iar restul sunt servicii. România are o structură a economiei ei suficient de valoroasă ca să poată trecere la euro', a mai spus Traian Băsescu.

Cele mai citite

VIDEO. Madeira, insula “la modă” în 2024. În martie s-a atins un nou număr maxim de pasageri

Madeira este un arhipelag portughez din Atlanticul de Nord, aflat la vest de Maroc. În ultimii doi ani, insula este "asaltată" de turiști, dat...

MESAJE DE PAȘTE 2024: Trimite cele mai frumoase urări de Înviere

O selecţie a celor mai inspirate:mesaje de Paşte, felicitări şi urări de Înviere care pot fi trimise prin SMS apropiaţilor, în noaptea de înviere. SMS DE PAŞTE, URĂRI DE PAŞTE, MESAJE DE...

Clienții români ai armatei private a Lukoil

Rușii de la Lukoil desfășoară în România o ”armată privată” mascată sub forma unei companii de protecție și pază, Traun Guard HMS, fostă...
Ultima oră
Pe aceeași temă