23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialChinezii, interesați de proiecte de infrastructură rutieră și feroviară în România

Chinezii, interesați de proiecte de infrastructură rutieră și feroviară în România

Premierul Mihai Tudose l-a primit astăzi, la Palatul Victoria, pe ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, Xu Feihong, întrevederea fiind axată pe proiecte de interes comun în plan economic și perspectivele de concretizare a colaborării pe aceste proiecte.

„Avem în vedere proiecte importante în domeniul infrastructurii feroviare și rutiere pentru care și-au manifestat interesul companii mari din China, dar așteptăm ca și firmele mici să investească și să producă în România, pentru piața europeană”, a declarat șeful Executivului, potrivit unui comunicat al instituției.

Un prim proiect evocat în cursul întrevederii este construcția unui pod suspendat peste Dunăre, la Brăila, cuprins în Master Planul General de Transport al României și pentru care a fost lansat deja anunţul de licitaţie.

Premierul Mihai Tudose a menționat, de asemenea, proiecte de infrastructură de interes regional cum ar fi construcția unei autostrăzi București-Sofia sau construcția unei rețele de transport feroviar de mare viteză, pe pernă magnetică, dezvoltată în comun de România, Bulgaria, Serbia și, eventual, Grecia, după modelul celor deja funcționale în China. Sunt proiecte care pot beneficia de finanţări europene și care pot fi dezvoltate în regim de parteneriat-public privat, pentru care România poate beneficia de expertiza marilor companii de construcții chineze.

Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, Xu Feihong, a transmis premierului Mihai Tudose interesul investitorilor chinezi pentru România și deschiderea autorităților din China pentru dezvoltarea cooperării economice bilaterale.

Cele două delegații au stabilit să analizeze în comun, începând din această săptămână, proiectele care oferă perspective de cooperare bilaterală. Alte oportunități de cooperare economică la nivel bilateral, dar și regional vor putea fi identificate și cu prilejul reuniunii șefilor de guverne din China și Europa Centrală și de Est care va avea loc în toamna acestui an, la Budapesta.

Cele mai citite

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă