25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialFostul preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, Adrian Gâdea, audiat la DNA

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, Adrian Gâdea, audiat la DNA

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, Adrian Gâdea, este audiat, miercuri, la DNA, scrie Digi24.

 

Este vorba despre trecerea Insulei Belina și o parte a Brațului Pavel la CJ Teleorman, prin hotărâre de Guvern, după care acestea au fost închiriate unei firme private.

Procurorii spun că lacul Belina şi braţul Pavel, adică 320 de hectare, ar fi ajuns în proprietatea Consiliului Judeţean Teleorman prin încălcarea a cinci legi, printre care şi Constituţia României. Sevil Shhaideh, actual vicepremier şi ministru al Dezvoltării, a fost chemată la DNA pentru a i se prezenta acuzaţiile.

Vicepremierul Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (M.D.R.A.P.), este urmărită penal pentru de abuz în serviciu.

De asemenea, procurorii DNA au cerut și încuviințarea Parlamentului pentru urmărirea penală a Rovanei Plumb, ministrul delegat pentru fonduri europene.

„Din probele administrate, a rezultat bănuiala rezonabilă că numita Rovana Plumb, în calitate de ministru al Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, cu intenție a ajutat la săvârșirea faptei penale reținute în sarcina suspectei Sevil Shhaideh, respectiv a inițiat și promovat H.G. 858/2013 în decurs de 17 ore, în perioada 5.11.2013 – 6.11.2013, cu încălcarea procedurii de la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative. Prin efectele acestei hotărâri de guvern s-a urmărit crearea unei aparențe de legalitate a trecerii Insulei Belina și a Brațului Pavel, prin proiectul de hotărâre de guvern ce va purta nr. 943/2013, contrar aspectelor semnalate în repetate rânduri de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției cu privire la forța juridică a actului normativ”.

În ianuarie 2014, la câteva luni după ce Guvernul a trecut terenurile din administrarea Apelor Române în cea a Consiliului Judeţean Teleorman, şeful de atunci al instituţiei, Adrian Gâdea, ar fi fost de acord cu încheierea a trei contracte de închiriere, cu Tel Drum şi o persoană fizică. Unul dintre contracte era pentru 12 hectare de teren, la preţul de 1.900 de lei pe lună, în timp ce pentru un alt lot, de 39 de hectare, a fost stabilit un preţ de aproape 4.000 de lei pe lună. Practic, pentru fiecare hectar închiriat se plăteau cel mult 100 de lei pe lună, iar înţelegerile, susţin anchetatorii, sunt valabile până în 2024.

Cele mai citite

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor, în următoarele zile. Temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Taiwan, lovit de un cutremur

Taiwan a fost lovit de un cutremur cu magnitudine de 5.4, potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 25 kilometri. Conform Centrului chinez...
Ultima oră
Pe aceeași temă