15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialMarea Britanie vrea ca deciziile CEDO să fie consultative

Marea Britanie vrea ca deciziile CEDO să fie consultative

Guvernul Marii Britanii a amenințat că va denunța Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dacă nu va fi lăsat să ignore recomandări ale instanței de la Strasbourg, privind deținuții britanici, relatează AFP, conform Mediafax.

În condiţiile în care Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a relansat disputa cu Londra cu privire la dreptul de vot al deţinuţilor britanici, ministrul Justiţiei, Chris Grayling, a afirmat, într-un editorial publicat vineri în cotidianul Daily Mail, că ţara sa trebuie să "preia puterea deţinută de judecătorii europeni".

"Nu ne îndepărtăm de respectarea principiilor drepturilor omului. Dar spunem clar că suntem o naţiune suverană, care apără cel mai bine drepturile omului, iar deciziile care privesc naţiunea nostră trebuie luate de Parlamentul şi instanţele noastre, nu în altă parte", a adăugat ministrul.

Potrivit unui proiect inclus în programul electoral al conservatorilor premierului David Cameron, deciziile judecătorilor de la Strasbourg vor avea doar un rol consultativ, iar Marea Britanie nu va mai fi obligată să respecte deciziile CEDO, urmând ca legea cu privire la drepturile omului (Human right act), votată în 1998, în timpul guvernării laburiste, să fie anulată şi înlocuită cu British Bill of rights.

Ofensiva împotriva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului se înscrie în programul general de revizuire a legăturilor Londrei cu Uniunea Europeană, care ar urma să se finalizeze în 2017, cu organizarea unui referendum cu privire la rămânerea Marii Britanii în cadrul blocului european.

Cele mai citite

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...

România, debut de vis la Campionatul European de Culturism şi Fitness! Sportivii noștri au cucerit 21 de medalii în prima zi

Lotul național al României a câștigat un număr record de 21 de medalii (11 de aur, 6 de argint și 4 de bronz) în...
Ultima oră
Pe aceeași temă