12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialMartin Schulz intră, oficial, în cursa electorală din Germania

Martin Schulz intră, oficial, în cursa electorală din Germania

Martin Schulz a intrat oficial, în cursa electorală din Germania, fiind ales în fruntea Partidului Social Democrat, devenind astfel contracandidatul principal al Angelei Merkel. Fostul preşedinte al Parlamentului European a a fost votat în unanimitate, o premieră în cei 153 de ani de existenţă Partidului Social Democrat german.

Sondaje recente de opinie l-au clasat pe primul loc în preferinţele alegătorilor, în faţa Angelei Merkel, aflată din 2005 la conducerea guvernului german. Social-democraţii sunt acum a doua forţă politică din Bundestag şi formează, alături de conservatori, coaliţia de guvernare.

„În niciun caz nu voi lua parte la zdrobirea Europei. Nu voi vorbi rău de Europa. Oricine are impresia că interesele Germaniei sunt independente de o Uniune Europeană solidă n-a învăţat nimic din istorie şi riscă viitorul următoarei generaţii”, a promis Martin Schulz.

 

Cele mai citite

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă