15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialMedicul Dan Enescu, despre cazul copilului salvat din fântână: Numai Dumnezeu știe...

Medicul Dan Enescu, despre cazul copilului salvat din fântână: Numai Dumnezeu știe cum a stat acolo. Dar, în viaţa mea, am văzut multe minuni

Medicul Dan Enescu a declarat, joi, despre cazul băiețelului salvat după 11 ore dintr-o fântână, că este o situație foarte delicată și "numai Dumnezeu știe" cum a supraviețuit atâtea ore în spațiul îngust, de unde a fost extras de echipa de salvatori ISU Teleorman, potrivit Digi24.

„Este un caz foarte delicat. Numai Dumnezeu ştie cum a stat el acolo. Vă daţi seama, aproape 11 ore într-un puţ îngust, în frig, cu jumătate din corp în apă, înghiţind apă despre care nu ştim nimic, mă refer la calitatea acesteia. Mi-aş dori şi eu, din toată inima, să spun copil salvat, aşa cum am spus de zeci de mii de ori în cazul copiilor cu arsuri grave, cărora nimeni nu le mai dădea nicio şansă, poate nici chiar ştiinţa. Noi, doctorii, facem tot ceea ce este necesar într-un caz fără precedent.

În acest moment, aşa cum am mai spus, cel mai mare risc, adică cel care ar putea provoca decesul, ar fi o infecţie pulmonară masivă. Dar sigur că pot fi şi alte suferinţe, inclusiv ale pielii, după ce copilul a stat 11 ore în frig şi umezeală. Faceţi, vă rog, un test şi vedeţi dacă puteţi sta în frig, în întuneric, într-un spaţiu îngust atâtea ore. Mie, ca adult, îmi este greu să mă văd rezistând. Dar, în viaţa mea, am văzut multe minuni”, a mai spus profesorul Dan Enescu.

Cele mai citite

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă