12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialMii de pelerini au participat la procesiunea Calea Sfintilor

Mii de pelerini au participat la procesiunea Calea Sfintilor

Mii de pelerini au participat sâmbătă la Procesiunea Calea Sfinţilor, în acest an, racla cu moaştele Sfântului Arhidiacon Ştefan din Grecia însoţind moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în cadrul tradiţionalului eveniment. Cele două procesiuni – la care, pe lângă numeroşi credincioşi, au fost prezenţi şi sute de preoţi din protoieriile din Capitală şi Ilfov, preoţii de caritate şi preoţii militari – au pornit simultan, procesiunea cu racla purtând moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou pornind de la Catedrala Patriarhală spre biserica Sfântul Nicolae – Vlădica pe Bulevardul Regina Maria, mergând până la baza Colinei Bucuriei. Potrivit basilica.ro, procesiunea cu racla purtând moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena a pornit de la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon – Nou pe străzile Şerban Vodă şi Bibescu Vodă până la baza Dealului Patriarhiei. Cele două procesiuni s-au unit la baza Colinei Bucuriei, pentru momentul întâmpinării raclei cu moaştele Sfântului Arhidiacon Ştefan, adusă de Mitropolitul de Nea Ionia şi Filadelfia, Gabriel. Procesiunea astfel formată a urcat Dealul Patriarhiei până la podiumul din apropierea Catedralei Patriarhal, unde a fost întâmpinată de patriarhului Daniel. Menţionând că "acum, la Bucureşti, se întâlneşte Sfântul Mucenic Ştefan cu Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, deci un martir şi un cuvios", întâistătătorul BOR a afirmat că "cinstirea sfinţilor martiri, prin rugăciuni şi cântări de laudă adresate lor, prin sărutarea icoanei lor şi a sfintelor moaşte, aduce mari şi multe binecuvântări credincioşilor". "În această privinţă, Sfântul Vasile cel Mare ne învaţă zicând: 'Cel ce atinge moaşte de martir participă la sfinţenia şi harul care se află în ele'. Sfinţii martiri şi sfinţii cuvioşi au în comun iubirea lor jertfelnică pentru Hristos; martirii sau mucenicii au îndurat multe suferinţe, iar monahii şi-au asumat multe nevoinţe (pocăinţă, postire, priveghere ş.a.). De aceea, viaţa monahilor a fost numită şi 'mucenicia albă'", a spus patriarhul Daniel. El a subliniat că de la martiri învăţăm că iubirea lor pentru Hristos este mai tare decât teama de suferinţă şi de moarte. La rândul său, Mitropolitul de Nea Ionia şi Filadelfia, Gabriel, a mulţumit pentru primirea şi dragostea profundă şi călduroasă. "Acestea ne fac să nu ne simţim străini printre voi, ci fraţi adevăraţi şi autentici, uniţi prin credinţa ortodoxă comună şi slujirea Dumnezeului în Treime. Acesta este şi harul Sfântului Ştefan, harul Sfinţilor Bisericii noastre, care cu mijlocirile lor depăşesc graniţele naţionale cele înguste ale popoarelor, unesc lumea întreagă, îi unesc pe creştini, apropie tot mai mult Bisericile surori şi sfinţesc relaţiile noastre", a mai spus înaltul ierarh grec. Raclele cu sfintele moaşte au fost aşezate în baldachinul amenajat lângă Catedrala Patriarhală pentru a fi venerate de cler şi credincioşi până în ziua de vineri, 28 octombrie. Joi, 27 octombrie, la ora 21,00, moaştele Sfântului Arhidiacon Ştefan vor fi duse spre Aeroportul Otopeni pentru a se întoarce în Grecia. Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena vor rămâne spre cinstire în baldachinul de pe Colina Patriarhiei până la închinarea ultimului pelerin.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

Rusia îl urmărește penal pe președintele ucrainean Zelenski

Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă...

Te-ai săturat de tradiționalul miel canin de Paște și îți place vânatul? Stufatul din canis lupus cu coadă stufoasă e rețeta pentru tine!

Faptul că Paștele a picat atât de aproape de 1 Mai Muncitoresc anul acesta a creat o adevărată criză de miel canin pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă