15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialOperațiune antiteroristă în Spania. Poliția a evacuat catedrala Sagrada Familia din Barcelona

Operațiune antiteroristă în Spania. Poliția a evacuat catedrala Sagrada Familia din Barcelona

Poliția din provincia spaniolă Catalonia a anunțat marți că a evacuat catedrala Sagrada Familia din Barcelona și sediile unor firme din apropiere, în cadrul unei operațiuni antiteroriste, informează Reuters citată de Agerpres.

Geniștii au intervenit pentru a verifica o furgonetă parcată în apropierea catedralei și care era suspectată că ar putea avea în interior explozibil.

Anterior, pe Twitter, polițiștii au anunțat că au încercuit zona cu un cordon de securitate.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos, spune că Dumnezeu l-a îndrumat să se facă actor

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos în filum "Patimile lui Hristos", regizat de Mel Gibson și în care joacă și Maia...

Dinamo și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League

Dinamo Bucureşti și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League. Astfel, conform tragerii la sorți de vineri, „Dulăii” se vor lupta pentru un loc...
Ultima oră
Pe aceeași temă