13.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialPeste 60% dintre francezi, dezamăgiți de activitatea lui Emmanuel Macron ca președinte

Peste 60% dintre francezi, dezamăgiți de activitatea lui Emmanuel Macron ca președinte

Aproximativ 62% dintre francezi sunt nemulțumiți de activitatea președintelui Emmanuel Macron, la 100 de zile de la preluarea mandatului, potrivit unui sondaj publicat miercuri de Harris Interactive, citat de AFP, informează Agerpres.

Potrivit sondajului, 37% dintre respondenți au avut o opinie contrară. Simpatizanții Frontului Național (extrema dreaptă, 94%), Partidului Comunist și Franței Rebele (stânga radicală, 87%) sunt cel mai puțin mulțumiți de cum și-a început Macron mandatul prezidențial, urmați de simpatizanții formațiunii Republicanii (dreapta, 75%) și ai Partidului Socialist (PS, stânga, 57%), cu mult înaintea susținătorilor La Republique en Marche, partidul președintelui, numai 11% dintre aceștia din urmă fiind nemulțumiți de prestația lui Macron în primele o sută de zile la Palatul Elysee.

Principalele reforme avute de vedere de executiv sunt considerate „prioritare" de majoritatea francezilor. Prima este reforma sistemului de învățământ (76%), moralizarea vieții politice (74%), unificarea sistemelor de pensii (72%) și, într-o mai mică măsură, reforma Codului Muncii (56%), potrivit sondajului realizat de site-ul pentru ocuparea forței de muncă Indeed.

Opiniile sunt împărțite în legătură cu Legea „muncii", 46% dintre respondenți declarându-se în favoarea acesteia, în timp ce 52% s-au declarat împotrivă. Pe de altă parte, majoritatea respondenților (63%) s-au opus implementării acestei legi prin ordonanțe, iar 35% s-au declarat favorabili emiterii unor astfel de ordonanțe.

În ceea ce privește locurile de muncă, 93% dintre respondenți consideră că lupta împotriva șomajului în rândul tinerilor este o prioritate, înaintea facilitării recrutării de angajați pentru întreprinderile mici și mijlocii (91%).

Sondajul a fost realizat online în perioada 8-10 august în rândul a 994 de persoane cu vârsta peste 18 ani.

Cele mai citite

MESAJE DE PAȘTE 2024: Trimite cele mai frumoase urări de Înviere

O selecţie a celor mai inspirate:mesaje de Paşte, felicitări şi urări de Înviere care pot fi trimise prin SMS apropiaţilor, în noaptea de înviere. SMS DE PAŞTE, URĂRI DE PAŞTE, MESAJE DE...

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...

Bogdan Lobonț, înaintea partidei cu CFR Cluj: “Avem din nou posibilitatea să arătăm ceea ce putem în momentul de faţă”

În cadrul unei conferințe de presă desfășurate vineri, antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Bogdan Lobonț, a împărtășit gândurile sale înaintea meciului cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă