13.9 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialPreședintele american Donald Trump s-ar putea întâlnim în mai, cu Papa Francisc....

Președintele american Donald Trump s-ar putea întâlnim în mai, cu Papa Francisc. În trecut, între cei doi a existat un schimb dur de replici

Casa Albă a anunțat că președintele american Donald Trump s-ar putea întâlni cu Papa Francisc, în timpul vizitei preşedintelui american în Italia, de la sfârşitul lunii mai, subliniind că nu a fost luată încă o decizie în acest sens, scrie The Telegraph, potrivit Mediafax. Greg Burke, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, a declarat că Papa salută un demers în acest sens.

”Vom contacta Vaticanul pentru a vedea dacă putem stabili o audienţă cu Papa Francisc”, a declarat Sean Spicer, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, adăugând că Donald Trump ar fi ”onorat” să se întâlnească cu Suveranul Pontif.

În timpul campaniei prezidenţiale din 2016, Donald Trump şi Papa Francisc au avut un schimb dur de replici în presa internaţională. 

”O persoană care construieşte ziduri şi nu poduri nu se poate numi creştină”, a declarat Suveranul Pontif, întrebat de poziţia anti-imigraţie a candidatului la prezidenţialele americane.

Drept replică, Trump a răspuns că este lipsă de respect ca ”un lider religios să pună la îndoială credinţa unei persoane”.  Ulterior, Trump şi-a schimbat discursul, adăugând că Papa ar fi informat greşit cu privire la situaţia din SUA, drept pentru care nu conştientizează impactul traficului de droguri şi necesitatea construirii unui zid la graniţa cu Mexicul, ca măsură de securitate.

Cele mai citite

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...

Procurorul Daniel Horodniceanu a câștigat procesul cu Poliția Română, deși circula cu 170 km/h

Judecătorii au decis să îi dea câștig de cauză lui Daniel Horodniceanu, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistratorii (CSM), chiar dacă a fost prins...

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor a planificat să se împrumute, luna aceasta, cu aproape 6 miliarde de lei de la băncile comerciale. Suma este mai mică cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă