17.4 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialProfesorul Ioan Stanomir: Statul rus este cel mai mare inamic al națiunii...

Profesorul Ioan Stanomir: Statul rus este cel mai mare inamic al națiunii ruse

Statul rus este cel mai mare inamic al al națiunii ruse, fiindcă îi dă iluzia grandorii, răpindu-i, în primul rând, libertatea, a afirmat duminică la Târgul de Carte Gaudeamus, profesorul Ioan Stanomir.

„Lucrul acesta cred că l-au înțeles rușii cel mai bine și nu este nevoie de noi să le explicăm acest fapt, fiindcă în momentul în care li se permite să exprime, o parte dintre ei o exprimă foarte elocvent”, a declarat, citat de Agerpres, profesorul Stanomir, la lansarea cărții sale „Rusia, 1917. Soarele însângerat. Autocrație, revoluție și totalitarism”, apărută în colecția „Istorie” a Editurii Humanitas.

El a precizat că nu dorește ca volumul să fie înțeles „ca un pamflet împotriva statului rus, în general, sau a națiunii ruse, în particular”. „Această carte e fundamental întemeiată pe o admirație profundă față de cultura rusă și, de asemenea, vine pe fundalul unor preocupări mai vechi ale mele legate de istoria comunismului”, a spus autorul.

Profesorul Ioan Stanomir s-a declarat „un spirit antitotalitar”, în sensul în care îi repugnă „visceral atât comunismul cât și variatele forme de fascism”.

Cum a fost posibil să se întâmple Revoluția rusă de la 1917? Care au fost premisele și care au fost urmările ei? Ar fi putut Rusia avea o altă istorie? — sunt câteva dintre întrebările la care își propune o serie de răspunsuri lucrarea scrisă de Ioan Stanomir.

Cartea nu se dorește o istorie a Rusiei, autorul trecând însă în revistă ideile și contextele care au făcut posibilă lovitura de stat din 7 noiembrie 1917 și care au condus la instaurarea totalitarismului.

Cele mai citite

Un semifinalist de Cupa UEFA va antrena la turneul final al Cupei Satelor

Vasilică Cristocea, fotbalist care în sezonul 2005-2006 a ajuns cu Steaua până în semifinalele Cupei UEFA, este unul dintre antrenorii de la turneul final...

Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs merg la Jocurile Olimpice! România are 82 de sportivi calificați la Paris

România și-a mărit numărul de sportivi care vor participa la Jocurile Olimpice, după ce perechea alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat...

O companie privată din SUA va gestiona controlul frontierei de la Rafah după încetarea ostilităților

O companie privată de securitate din Statele Unite(SUA) urmează să preia gestionarea punctului de trecere a frontierei de la Rafah după încheierea operaţiunii militare...
Ultima oră
Pe aceeași temă