15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialPutin, supărat că americanii vor să-i caute "miliardele" din Elveţia

Putin, supărat că americanii vor să-i caute “miliardele” din Elveţia

Un purtător de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, a catalogat duminică drept "absurdă" ameninţarea, evocată de către ziarul britanic The Times, cu sancţiuni americane vizând averea personală, de ordinul "miliardelor", pe care ar deţine-o, potrivit acestuia, Vladimir Putin în Elveţia.

The Times, care a publicat acest articol vineri, citând o sursă guvernamentală americană sub protecţia anonimatului, scrie că Statele Unite ar lua în calcul, în cazul în care Rusia va trimite trupe în Ucraina, să caute să-l sancţioneze pe Putin în mod personal, căutând şi blocând în bănci elveţine suma de "40 de miliarde de dolari" pe care acesta ar fi strâns-o în contul intereselor pe care le deţine în cadrul Gazprom şi altor grupuri în domeniul hidrocarburilor, potrivit Mediafax.

"Este evident o farsă din genul celor absurde", a declarat purtătorul de cuvânt al lui Putin, contactat duminică de postul de radio Ecoul Moscovei. "Preşedintele nostru nu are, deci, de ce să se teamă în această privinţă?", a întrebat jurnalistul.

"În orice caz, nu din partea ziarului The Times. De ce trebuie să ne fie frică de sancţiuni care sunt, a fortiori, atât de absurde? Nu putem decât să râdem de sancţiuni atât de absurde", i-a răspuns Peskov.

Cotidianul britanic scrie că Statele Unite ar putea să ceară Elveţiei să coopereze cu scopul de a identifica depuneri sub nume false. Ziarul precizează că acest tip de căutări sunt încredinţate secţiei antiteroriste din cadrul Trezoreriei americane.

Cele mai citite

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă