21.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialReprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale cer retragerea celor două OUG privind legea graţierii şi...

Reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale cer retragerea celor două OUG privind legea graţierii şi modificarea codurilor penale

Reprezentanţii mai multor organizaţii nonguvernamentale au cerut, luni, în cadrul dezbaterii iniţiate de Ministerul Justiţiei, privind legea graţierii şi modificarea codurilor penale, retragerea celor două OUG şi  reanalizarea cazurilor în care s-ar putea aplica graţierea.

Directorul executiv al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki, Nicoleta Andreescu, şi-a exprimar speranţa ca cele două proiecte de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale să devina proiecte de lege.

“Nu s-a justificat necesitatea adoptării acestor acte în regim de urgenţă. Ele trebuie puse în transparenţă decizională minim 30 de zile. Aceste proceduri de transparenţă fac legi mai bune. Nu se poate ca de pe azi pe mâine să se rezolve o problemă cronică şi sistemică. APADOR susţine retragerea ordonanţelor de urgenţă si prezentarea lor în Parlament”, a spus Andreescu.

Mihai Popescu, reprezentat al Grupului Român pentru Apărarea Drepturilor Omului (GRADO), a arătat că cele două OUG ar trebui să intre în dezbatere parlamentară şi, de asemenea, ar trebui urgentate liberările condiţionate pe baza muncii.

“Trebuie sa fie un pachet de măsuri care să rezolve problema pe termen lung. Construcţia de penitenciare este necesară”, a spus Popescu.

Reprezentantul Asociaţiei Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor, Claudiu Dumitriu, i-a spus ministrului Justiţiei că singura măsură care trebuie luată este retragerea celor două proiecte de OUG, pentru că sunt fals argumentate şi dezbaterea lor în Parlament, ca lege organică.

“Lumea este scandalizată pentru că oaameni care nu ar trebui să iasă, politicieni şi funcţionari publici, tocmai ei fac presiuni pentru adoptarea acestor ordonanţe”, a adăugat Claudiu Dumitrescu.

De aceeaşi părere a fost şi reprezentantul organizaţiei Expert Forum, care a arătat că proiectele privind graţierea şi modificarea codurilor penale trebuie retrase din procedură de urgenţă şi puse în procedură normală.


Citeşte şi: Ministrul Justiţiei, Florin Iordache: Cele două acte normative nu se adresează criminalilor, violatorilor şi celor vinovaţi de fapte de corupţie. Ne dorim nişte legi clare, iar misiunea mea este să repar tot ce este ambiguu

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a declarat, după dezbaterea publică pe tema modificării legii graţierii şi a codurilor penale, că a luat act de propunerile tuturor celor care au participat la consultări, subliniind că cele două acte normative nu vizează persoane sau politicieni, ci corectarea unor condiţii precare din penitenciarele din România


În cadrul consultărilor a luat cuvântul şi preşedintele VeDem Just, Lucian Checheriţă, care a susţinut că graţierea trebuie să fie prevăzută într-un proiect de lege, nu într-o OUG, de aceasta nu trebuie să profite niciun demnitar public sau funcţionar şi măsura trebuie să privescă doar pedepsele definitive, nu şi cele în curs de soluţionare.


Citeşte şi: VIDEO. Proteste la dezbaterea publică privind ordonanţele de graţiere şi de modificare a codurilor penale. Becali spune despre grațiere că este ”un proiect șmecheresc”. Ministrul Iordache a plecat de la dezbatere fără a puncta concluziile întâlnirii

Ministerul Justiţiei a organizat, luni, o dezbatere pe tema ordonanţelor de urgenţă care vizează legea graţierii şi modificarea codurilor penale. La consultări s-au înscris peste 200 de persoane, iar prezenţa jurnaliştilor este permisă, deşi, iniţial, s-a anunţat că aceştia nu vor avea acces la discuţii. Dezbaterea are loc la o zi după ce, cel puţin 50.000 de oameni au protestat în Bucureşti şi în ţară împotriva celor două proiecte pe tema justiţiei. 


Mihai Poliţeanu, de la platforma “Iniţiativa România”, i-a spus ministrului Justiţiei că scopul celor două OUG este să fie scăpaţi de executarea pedepselor “zeci de prieteni politici”, a cerut retragerea imediată a acestora şi i-a solicitat demisia.

“Este un lucru recunoscut de zeci de mii de oameni, de sistemul judiciar. Orice dezbatere tehnică a fost subminată de dumneavoastră când aţi declarat că orice proiect de graţiere va trece prin Parlament. (…) Nu mai sunteţi un partener credibil de dialog. (…) Cum rezolvă suprapopularea închisorilor graţierea pedepselor cu suspendare. (…) Acestă întâlnire este o farsă. Vă cerem să retrageţi imediat aceste ordonanţe şi să vă daţi demisia”, a susţinut Poliţeanu

Reprezentantul Transparency Romania i-a solicitat ministrului Justiţiei să ţină cont de amendamentele organizaţiei.

“Nu dorim o asumare a răspunderii Guvernului, ci aprobarea în Parlament. (…) Dacă le veţi respinge (amendamentele, n.r.), vă rog să ne motivaţi în scris”.

 

Cele mai citite

Ministrul agriculturii din China, cercetat pentru nerespectarea prevederilor legii

Ministrul agriculturii din China este investigat pentru încălcarea legii și a disciplinei, a anunțat sâmbătă organismul de supraveghere anti-corupție al țării, potrivit Reuters. Tang Renjian,...

Alexandru Rafila e convins: “Calitatea asistenţei medicale se va îmbunătăţi simţitor”

La ceremonia oficială de inaugurare a lucrărilor de construcție a Spitalului Regional de Urgență Cluj, desfășurată sâmbătă, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a subliniat că...

Premierul slovac, Robert Fico, este stabil, dar în stare gravă

Premierul slovac, Robert Fico, împușcat acum trei zile, este în continuare în stare gravă, potrivit stirileprotv.ro. Oficialul a fost operat, din nou, vineri. Între timp,...
Ultima oră
Pe aceeași temă