16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialREZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2015. Cum arată notele elevilor de clasa a VIII-a,...

REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2015. Cum arată notele elevilor de clasa a VIII-a, după contestații

EVALUARE NAȚIONALĂ 2015. Numărul mediilor de 10 obţinute de candidații suceveni la evaluarea naţională a crescut de la 25 la 29, în timp ce ponderea mediilor peste 5 a ajuns la aproape 80%, după soluţionarea contestaţiilor, informează Mediafax.

 În judeţ au fost depuse 675 de contestaţii, în urma rezultatelor la evaluarea naţională, respectiv 455 la limba și literatura română şi 220 la matematică,  a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Suceava, Mariana Drumea.

În urma soluţionării contestaţiilor, la limba română notele au rămas nemodificate în cazul a 40% din candidaţii care au depus contestaţii, pentru 36% din aceștia notele fiind mărite. La matematică, 18% din notele contestate au fost modificate, 15 procente din acestea prin creştere.

Astfel, după contestații, numărul mediilor cuprinse între 1 şi 4,99 depășește 1.400, iar cele între 5 şi 10 ajunge la 5.619. De asemenea, numărul mediilor de 10 a crescut de la 25 la 29, iar procentul mediilor peste 5 este de 79,97%.

Ponderea mediilor peste 5 la evaluarea naţională a crescut de la 79,3% la 79,36% după contestaţii, a anunţat, marţi, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, precizând că după recorectarea lucrărilor, 29,5% dintre note au crescut şi 4,5% au scăzut.

Cele mai citite

Controverse legate de camere video în sălile de clasă ale școlilor

Reprezentanții profesorilor se opun proiectului prin care Guvernul vrea să impună instalarea camerelor video de supraveghere în sălile de curs ale școlilor. În data de...

Vrei să fii un angajator respectat și îndrăgit? Iată cum poți afla mai multe despre nevoile angajaților tăi

În lumea afacerilor, relația dintre angajatori și angajați este esențială pentru succesul pe termen lung al unei companii. Un șef atent la nevoile angajaților...

Tânăra antrenată de maestra emerită a sportului, Mirela Pașca, înscrisă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

Antonia Dragomir, o tânără gimnastă de doar 11 ani, a devenit un nume cunoscut în lumea gimnasticii românești și internaționale, datorită talentului său remarcabil...
Ultima oră
Pe aceeași temă