18.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialȘcolile de agenți de poliție pregătesc un nou concurs de admitere. Unde...

Școlile de agenți de poliție pregătesc un nou concurs de admitere. Unde se fac înscrierile

Școala de agenți de poliție "Vasile Lascăr" din Câmpina și Școala de agenți de poliție "Septimiu Mureșan" din Cluj-Napoca vor organiza concurs de admitere în perioada 13-21 ianuarie 2018, anunță, duminică, un comunicat al IGPR.

Durata studiilor la ambele școli de agenți este de un an, iar înscrierile pot fi realizate până pe 5 decembrie 2017.

Dosarele de recrutare se pot depune la sediile inspectoratelor de poliție județene sau la Poliția Capitalei, în funcție de reședința sau domiciliul fiecărui candidat.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un candidat și actele care sunt necesare la înscriere pot fi consultate pe www.politiaromana.ro.

IGPR arată că probele pe care le vor susține candidații, tematica și bibliografia vor fi afișate în cel mai scurt timp atât pe site, cât și pe pagina de Facebook a Poliției Române.

La Școala de agenți de poliție "Vasile Lascăr" din Câmpina sunt scoase la concurs 1.300 de locuri (dintre care 16 locuri speciale pentru rromi și 10 pentru minorități), iar la Școala de agenți de poliție "Septimiu Mureșan" din Cluj-Napoca — 300 de locuri (dintre care 6 sunt locuri speciale pentru rromi și 3 pentru minorități).

Ultima admitere la școlile de agenți de poliție a avut loc în luna septembrie. Candidații au avut de trecut: proba medicală, proba fizică și testul scris (gramatica limbii române și limbă străină). Ultimele medii de admitere au fost de 67 de puncte din 100 la Școala de agenți de poliție "Vasile Lascăr" din Câmpina și 77 de puncte din 100 la Școala de agenți de poliție "Septimiu Mureșan" din Cluj-Napoca.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...

Mesajul de Paște al SRI-ului: “Nu credem până nu…”

Mesajul viral postat pe rețelele sociale de către Serviciul Român de Informații (SRI) în ziua de Paște a adunat rapid aprecieri și distribuiri. „Nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă