16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialStatele Unite se retrag din UNESCO, susținând că această organizație are o...

Statele Unite se retrag din UNESCO, susținând că această organizație are o politică anti – Israel

Statele Unite ale Americii au anunțat joi oficial decizia de a se retrage din Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), informează presa internațională citată de Agerpres.

SUA au anunțat că vor rămâne în UNESCO doar cu statutul de 'observator'.

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului american de Stat, Heather Nauert, a precizat într-un comunicat faptul că directoarea generală a UNESCO, Irina Bokova, a fost notificată oficial cu privire la decizia luată de SUA, ce va deveni efectivă pe data de 31 decembrie.

Statele Unite și-au suspendat încă din anul 2011 contribuția financiară la bugetul UNESCO, pentru a protesta față de primirea Palestinei ca membru cu drepturi depline în această organizație.

În comunicatul emis joi de către Departamentul de Stat, retragerea SUA este motivată prin 'nevoia unei reforme fundamentale în cadrul organizației' și este deplâns totodată faptul că, în opinia Washingtonului, în interiorul UNESCO se manifestă continuu poziții anti-Israel.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Jaqueline Cristian, la un singur meci de calificarea pe tabloul principal al turneului de la Roma

Jaqueline Cristian este la un singur meci de calificarea pe tabloul principal al Mastersului de la Roma, după ce a învins-o în prima rundă...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Chelsea, gata să investească din nou sume exorbitante în această vară. Georgiy Sudakov, luat în vizor

Chelsea este gata să investească din nou generos în această vară, cu discuții deja demarate pentru transferul mijlocașului Georgiy Sudakov de la Șahtior, jucător...
Ultima oră
Pe aceeași temă