Un militar a fost rănit în timpul unui exerciţiu în care era implicată fregata Regele Ferdinand şi un elicopter, informează joi TVR.
Accidentul a avut loc în largul Mării Negre, în timp ce militarii efectuau exerciții de coborâre în rapel din elicopter.
Angajații MApN realizau o evaluare a pregătirii militare, pentru că pe 6 octombrie ar fi trebuit să plece în străinătate.
În timp ce militarul trebuia să coboare pe puntea fregatei, el s-a dezechilibrat și a căzut. Militarul a suferit multiple răni, i s-a acordat ajutor medical și ulterior a fost transportat cu un elicopter militar la Spitalul Județean Constanța.
Reprezentații Forțelor Navale au spus că viața militarului nu ar fi în pericol, dar așteaptă verdictul medicilor.