18.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialUn nou atac cibernetic global ar putea provoca pierderi de 53 de...

Un nou atac cibernetic global ar putea provoca pierderi de 53 de miliarde de dolari

Un atac cibernetic ar putea provoca pierderi de până la 53 de miliarde de lei, anunță grupul britanic de asigurări Lloyd's of London, transmite Reuters, potrivit Mediafax.

Într-un raport elaborat împreună cu firma de modelare a riscurilor Cyence, Lloyd's a examinat posibilele pierderi economice apărute în urma a două scenarii: un atac informatic al unui furnizor de servicii de tip cloud, care ar provoca pierderi estimate la 53 de miliarde de dolari, și atacuri asupra sistemelor de operare a calculatoarelor utilizate de un număr mare de companii din întreaga lume, care ar provoca pierderi de 28,7 miliarde de dolari.

În prezent, companiile de asigurări încearcă să estimeze expunerea lor potențială la pierderile legate de atacurile cibernetice pe fondul creșterii riscurilor unor astfel de atacuri. Sarcina asiguratorilor este îngreunată de lipsa de date istorice pe baza cărora să își elaboreze scenariile.

"Trebuie să oferim aceste scenarii pentru a ajuta companiile de asigurări să înțeleagă mai bine expunerea lor la riscurile cibernetice, astfel încât să își îmbunătățească managementul portofoliului și evaluarea riscurilor, să fixeze limite adecvate și să se extindă, cu încredere, această nouă piață de asigurări", a declarat directorul general de la Lloyd's of London, Inga Beale.

Costurile economice ale atacului ipotetic asupra furnizorului de servicii cloud ar depăși cu mult costurile globale de opt miliarde de dolari provocate de virusul WannaCry, care în luna mai s-a răspândit în peste 100 de țări, susține Cyence.

În mod normal, costurile economice includ întreruperea afacerilor și repararea computerelor.

Raportul celor de la Lloyd's vine după un avertisment lansat de Guvernul american către firmele din sectorul industrial despre o campanie de atacuri care a vizat sectoarele nuclear și energie.

În luna iunie, un atac al unui virus denumit ''NotPetya'' s-a răspândit din Ucraina la nivel global. Virusul a afectat computere, făcând inoperabile sau afectând activitatea porturilor, cabinetelor de avocatură și uzinelor din întreaga lume. Cyence a estimat că virusul ''NotPetya'' a provocat costuri economice de 850 milioane de dolari.

În cazul atacului ipotetic asupra unui furnizor de servicii de tip cloud, Lloyd's-Cyence estimează că pierderile economice ar varia între 4,6 și 53 de miliarde de dolari. Însă aceasta este o medie, pierderile reale putând să se ridice chiar și la 121 de miliarde de dolari. Până la 45 de miliarde de dolari din această sumă ar putea să nu fie acoperite din cauza lipsei asigurărilor.

În cazul atacului informatic care ar viza sistemele de operare, pierderile ar varia între 9,7 și 28,7 miliarde de dolari, iar pierderile datorate lipsei asigurărilor ar varia între 762 milioane și 2,1 miliarde de dolari.

În luna iunie a acestui an, Inga Beale estima că Lloyd's of London controlează între 20 și 25% din piața asigurărilor împotriva atacurilor cibernetice, evaluată la 2,5 miliarde de dolari.

Cele mai citite

Florin Piersic, internat la un spital din Capitală. Care este starea actorului

Actorul Florin Piersic se află internat la Institutul "Matei Balş", starea sa fiind în prezent una stabilă, au declarant, pentru Agerpres, surse medicale.Actorul Florin...

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...

Florin Piersic, internat la un spital din Capitală. Care este starea actorului

Actorul Florin Piersic se află internat la Institutul "Matei Balş", starea sa fiind în prezent una stabilă, au declarant, pentru Agerpres, surse medicale.Actorul Florin...
Ultima oră
Pe aceeași temă