25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportFotbal feminin: România merge la turneul de elită pentru EURO Under 19

Fotbal feminin: România merge la turneul de elită pentru EURO Under 19

Tricolorele, antrenate de Florin Bugar, s-au calificat de pe poziţia a treia din grupă, fiind între cele mai bune patru echipe de pe acest loc, alături de Croaţia, Bosnia-Herţegovina şi Israel.

După 1-1 cu Slovacia şi 0-7 cu Franţa, România a învins în ultimul său meci Macedonia de Nord cu 3-0, la Skopje, prin golurile marcate de Bianca Ienovan, Mădălina Tătar şi Carmen Marcu. Tătar a ratat un penalty.

În clasamentul final al grupei, Franţa a ocupat prima poziţie, cu 9 puncte, urmată de Slovacia, 4 puncte (golaveraj 7-7), România, 4 puncte (4-8), Macedonia de Nord, 0 puncte. Primele două clasate din fiecare grupă plus patru cele mai bune locuri trei vor merge la turul de elită.

Turneul final al EURO 2020 rezervat formaţiilor feminine U19 va avea loc în Georgia şi vor participa câştigătoarele celor şapte grupe din turul de elită plus echipa gazdă.

Cele mai citite

Aglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că este inregistrată aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi...

Aglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că este inregistrată aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi...

VIDEO. Poli Iași obține victoria în partida cu FC Hermannstadt

Într-un meci tensionat din cadrul etapei a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal, Politehnica Iași a reușit să învingă echipa FC Hermannstadt...
Ultima oră
Pe aceeași temă