16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportMartin Garrix va compune imnul EURO 2020

Martin Garrix va compune imnul EURO 2020

Artistul olandez a fost desemnat drept compozitor al melodiei oficiale a EURO 2020 sâmbătă, 19 octombrie, într-un cadru spectaculos, cu ocazia Amsterdam Dance Event, în timp ce concerta în calitate de protagonist în oraşul său natal, Amsterdam, unul dintre cele 12 oraşe gazdă ale turneului final din vara anului viitor. Garrix a oferit un moment neaşteptat, ieşind din culise cu faimoasa Cupă Henri Delaunay, trofeul ce va fi înmânat câştigătoarei Campionatului European.

Pe lângă melodia oficială, Martin va mai produce şi piesa ce va marca ieşirea echipelor pe terenul de joc, cât şi melodia care va fi folosită în toate transmisiunile TV oficiale. „E o incredibilă onoare, de-abia aştept ca toată lumea să asculte piesa. Turneul final din vara anului viitor îi va aduce pe suporteri mai aproape ca niciodată de acţiunea din teren. De aceea, sper din tot sufletul că melodia pe care o voi compune îi va determina pe toţi suporterii din Europa să se simtă ca fiind parte din competiţie”, a adăugat acesta.

Melodia şi, totodată, colaborarea cu un alt cântăreţ, vor fi aduse la cunoştinţa publicului în primăvara anului 2020. Cei doi artişti vor interpreta, apoi, în premieră întregul cântec cu ocazia ceremoniei de deschidere a Europeanului, pe Stadio Olimpico din Roma, la data de 12 iunie 2020. Garrix va fi prezentat familiei fotbalului la București, cu prilejul tragerii la sorți pentru turneul final, la Romexpo, pe 30 noiembrie. Prezent în ultimii trei ani pe scena Untold, acesta a primit tricoul naţionalei României inscripţionat cu numele său.

EURO 2020 va fi organizat, în premieră, în întreaga Europă, un total de 12 oraşe urmând ia parte la acest eveniment. Amsterdam, Baku, Bilbao, Bucureşti, Budapesta, Copenhaga, Dublin, Glasgow, Londra, Munchen, Roma şi Sankt Petersburg vor găzdui meciurile din vara anului viitor.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Dennis Man şi Valentin Mihăilă vor juca în Serie A! Parma a promovat matematic

Parma, echipa românilor Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a promovat matematic în Serie A, după ce a remizat miercuri în deplasare cu Bari, 1-1,...

Iohannis are nevoie să cumuleze pensia cu salariul de la stat, pentru că mai are doar jumătate de an concediu plătit

Ilustrație: Marian Avramescu Primul meditator al țării, președintele Klaus Werner Iohannis, și-a depus cererea de pensionare ca profesor, deblocând după aproape treizeci de ani...

Medicii din Iași au transplantat organe prelevate de la un donator din Bulgaria

Medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de la un donator aflat în moarte cerebrală din Bulgaria, pe baza protocolului de colaborare în domeniu...
Ultima oră
Pe aceeași temă