16 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportPMP și PNL contestă la CCR o lege privind folosirea limbii materne...

PMP și PNL contestă la CCR o lege privind folosirea limbii materne în spitale. Reacția UDMR: Este o atitudine ostilă

Parlamentarii liberali și din cadrul PMP au depus o sesizare la Curtea Constituțională a României, privitoare la o lege UDMR care instituie obligativitatea folosirii limbii materne şi în spitalele şi centrele de asistenţă socială din localităţile unde populaţia minoritară depăşeşte 20%, dar include şi un nou prag alternativ, de cel puţin 5.000 de persoane, potrivit News.ro. UDMR, însă, critică obiecţia ridicată la CCR, acuzând un comportament "ostil" al opoziţiei, în condiţiile în care PNL şi PMP au votat proiectul în Parlament.

Legea criticată a fost iniţiată de UDMR şi prevede că în unităţile administrativ-teritoriale unde populaţia minoritară este de cel puţin 20%, în spitale şi centrele de asistenţă socială vor fi asiguraţi cunoscători ai limbilor minorităţilor naţionale. Totodată, este introdus şi un prag alternativ, de minimum 5.000 de cetăţeni ai minorităţilor pentru ca spitalele şi centrele de asistenţă să angajeze cunoscători ai limbii materne respective.

"Această reglementare depăşeşte cadrul asigurat minorităţilor naţionale şi este de natură a institui un criteriu discriminatoriu inclusiv faţă de cetăţenii români de alte etnii. În plus, contrar jurisprudenţei Curţii Constituţionale, proiectul de lege nu prevede sursele de finanţare necesare punerii în aplicare a acestuia. Menţionăm cu acest prilej că actualul cadru legislativ în vigoare privitor la minorităţile naţionale asigură un grad de protecţie ridicat al acestora în raport cu exigenţele europene în materie, faţă de care PNL şi-a adus contribuţia de-a lungul timpului", se arată într-un comunicat al PNL.

În replică la acţiunea PNL şi PMP, UDMR a transmis că este vorba despre o atitudine "ostilă".

"O astfel de atitudine demonstrează, din nefericire, că aceste partide nu dau dovadă de deschidere şi respect  pentru minorităţile naţionale, deşi se folosesc adesea de aceşti termeni în retorica pe care o adoptă în apariţiile publice. (…) În documentul înaintat Curţii Constituţionale, semnat de 124 de deputaţi, aceştia afirmă că proiectul de lege iniţiat de UDMR nu asigură egalitatea tuturor membrilor societăţii în faţa legii. Obiecţiile constituţionale depuse de PNL, USR şi PMP sunt, în mod clar, anti-minoritare", se arată în comunicatul UDMR, semnat de Kelemen Hunor.

Cele mai citite

VIDEO. Mesajul Patriarhului Daniel de Înviere. “Sfintele Paşti sunt sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis un mesaj de Sfintele Paști, evidențiind semnificația profundă a Învierii Domnului pentru credincioși. În cuvintele sale, Patriarhul subliniază...

Kylian Mbappe, cel mai mare jucător din istoria PSG

Astăzi are loc cel de-al doilea meci din prima manșă a semifinalelor UEFA Champions League, Borussia Dortmund - PSG, de la ora 22:00 Julien Laurens...

Estonia acuză Rusia că-i perturbă zboorurile prin interferența cu semnalele GPS

Finair a anunțat că a suspendat zborurile timp de o lună, potrivit radioromania.ro. Estonia acuză Rusia că prin interferența cu semnale GPS încalcă reglementările naționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă