17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăTechȘeful social-democraților, Liviu Dragnea: PSD nu este în pericol de scindare, dar...

Șeful social-democraților, Liviu Dragnea: PSD nu este în pericol de scindare, dar asta nu înseamnă că cineva sau mai mulți n-ar dori lucrul ăsta

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că partidul pe care îl conduce nu este în pericol de scindare, exprimându-și speranța că și ALDE va rămâne unit, pentru buna funcționare a coaliției de guvernare.

"Asta nu înseamnă că cineva sau mai mulți n-ar dori lucrul ăsta. Probabil poate să fie o dorință politică legitimă a unor partide. Nu știu dacă sunt și instituții implicate aici, dar, dincolo de exterior, cel mai greu este de gestionat puterea pe care o câștigi prin vot, printr-un vot legitim PSD nu este în pericol de scindare, categoric nu. Sper că nici ALDE să nu fie în acest pericol", a afirmat liderul PSD.

El a arătat că a făcut tot ce a fost posibil ca relațiile dintre co-președinții ALDE să fie unele bune.

"Eu am făcut tot ce mi-a stat în putință, și fac în continuare ca bun prieten, ca relațiile dintre domnul Tăriceanu și domnul Daniel Constantin să fie relații bune. Și sper să dureze, pentru noi e important ca lucrurile în ALDE să fie în regulă, pentru că am auzit tot felul de zvonuri, în ultima perioadă, în ultimele zile, sper să nu fie adevărat. Dar, din punct de vedere al PSD, PSD-ul nu e în pericol de scindare", a spus Dragnea.

Întrebat despre ce fel de zvonuri e vorba, Dragnea a răspuns că acestea se referă la Daniel Constantin. "Că domnul Daniel Constantin s-a întâlnit cu mai mulți oameni, că ar vrea să facă nu știu ce pași. Am vorbit cu domnul Daniel Constantin, mi-a zis că nu are astfel de gânduri, cel puțin așa mi-a zis", a mai spus liderul PSD.

Cele mai citite

Revolut Travel Report: Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?

Revolut, banca digitală cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane în România, a întrebat 15.000 de respondenți...

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...

Iohannis, premiat de Consiliul Atlantic, în America

Consiliul Atlantic îl va onora în acest an pe preşedintele Klaus Iohannis cu Distinguished International Leadership Award pentru cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară...
Ultima oră
Pe aceeași temă