14.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăAldineProfesorul Adrian Bejan a primit Medalia „Benjamin Franklin“

Profesorul Adrian Bejan a primit Medalia „Benjamin Franklin“

 

Institutul „Franklin” din Statele Unite i-a decernat savantului de origine română Adrian Bejan prestigioasa Medalie „Benjamin Franklin”. De-a lungul celor 175 de ani de acordare a acestei distincții, medalia a mai fost decernată unor importante personalități din științe și tehnologie, precum Nikola Tesla, Marie şi Pierre Curie, Thomas Edison, Albert Einstein, Stephen Hawking, Jane Goodall şi Bill Gates.

Adrian Bejan este primul român care primește această distincție. Medalia „Benjamin Franklin” i-a fost acordată „pentru contribuțiile sale pionierate interdisciplinare în termodinamica și transferul de căldură prin convecție care au îmbunătățit performanța sistemelor inginerești“, dar în primul rând ca o recunoaștere a contribuției profesorului Bejan la dezvoltarea științelor prin „Teoria Constructală”, pe care a lansat-o în urmă cu două decenii și care anticipează designul natural şi evoluţia acestuia în inginerie, ştiinţă şi sistemele sociale.

La festivitatea care a avut loc pe 19 aprilie, la Philadelphia, medalia decernată lui Adrian Bejan avea panglica în culorile tricolorului românesc. Cu acest prilej, Institutul „Franklin” a lansat un film și un eseu despre Adrian Bejan. „Este destul de neobişnuit ca un inginer mecanic să fie premiat pentru elaborarea unei noi teorii în fizică. Inginerii, la urma urmei, aplică în general noile descoperiri din fizică, lăsând principiile fundamentale în seama fizicienilor. Dar Adrian Bejan este mai mult decât un inginer obişnuit”, se spune în eseul dat publicității de Institutul „Franklin”.

O carieră de excepție 

Adrian Bejan s-a născut la Galați pe 24 august 1948. La vârsta de 19 ani, când era student la Facultatea de Mecanică de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, a câștigat o bursă în Statele Unite, la Massachusetts Institute of Technology (MIT) din Cambridge. În 1975 și-a luat doctoratul la MIT cu teza intitulată „Proiectarea termică îmbunătățită a sistemului de răcire criogenic pentru un generator sincron superconductor”. Din 1976 până în 1978, Bejan a fost cercetător în cadrul Universității Berkeley. În 1982 a publicat prima sa carte, în care a introdus conceptul de minimizare a generării entropiei, care combina transferul de căldură, mecanica fluidelor şi principiile termodinamicii în modele simple, pentru a uşura proiectarea în sistemele din inginerie. Colegii săi au inventat şi denumit după el „numărul Bejan” (Be), care descrie matematic o anumită proporţie folosită în combinaţia proceselor termodinamice cu cele de mecanica fluidelor.

Cele mai citite

Un nou pod rutier între România și Ucraina, pe ordinea de zi a Guvernului

Guvernul Marcel Ciolacu ar putea aproba, în şedinţa de azi, un acord cu Guvernul Ucrainei privind construcţia podului rutier de frontieră peste râul Tisa,...

Simona Halep a primit un nou wild card! Fostul lider mondial și-ar putea începe sezonul de zgură la Paris

Simona Halep a primit un wild card pentru turneul de categorie WTA 125 Trophee Clarins, care se va desfăşura în perioada 13-19 mai la...

Cum s-a „scos” ambasadoarea din Maroc, Maria Ciobanu, după ce a sabotat România la cel mai mare salon agricol din Africa și Orientul Mijlociu

Ambasadoarea Maria Ciobanu a sabotat participarea României la cel mai mare salon agricol din Africa și Orientul Mijlociu-SIAM 2024, care a avut loc...
Ultima oră
Pe aceeași temă