17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăAldineTurneu extraordinar al actorului Dorel Vișan și al flautistului Ion Bogdan Ștefănescu

Turneu extraordinar al actorului Dorel Vișan și al flautistului Ion Bogdan Ștefănescu

Turneul Flautul Fermecat 2019 desfășurat sub titlul „Flaut la puterea poeziei“ este un spectacol de muzică și poezie în care sunetul de aur al flautistului Ion Bogdan Ștefănescu se va împleti în ultimele două spectacole cu vocea inegalabilului actor Dorel Vișan.

„Această formulă artistică pe care am exersat-o de-a lungul timpului mai ales cu tatăl meu, Eusebiu Ștefănescu, în zecile de spectacole de muzică și poezie pe care le-am realizat împreună și în alte foarte multe în care am participat alături de actori precum Gheorghe Cozorici, Ovidiu Iuliu Moldovan, Leopoldina Bălănuță, Florian Pittiș, Mircea Albulescu sau Alexandru Repan își are rădăcinile în cele mai îndepărate timpuri, când ritualurile care puteau influența chiar și natura se bazau pe armonia dintre cuvânt și muzică. Viața nu putea și nici nu poate avea consistență și sens fără această armonie de sorginte zeiască, transmisă nouă prin Orfeu. În acest spectacol, muzica pe care am compus-o, a fost special gândită pentru a susține farmecul rostirii poeziei.“, declara Ion Bogdan Ştefănescu în pregătirea turneului.

Turneul Flautul fermecat este unul dintre proiectele itinerante cele mai diverse care s-au dezvoltat în ultimul deceniu, iar Ion Bogdan Ștefănescu unul dintre cei mai inventivi muzicieni ai scenei româneşti actuale, artist preocupat în mod creativ de a face din concertele la care participă adevărate spectacole, cât mai atractive pentru public. Întotdeauna el și-a dorit de la fiecare turneu mai mult decât de la cel precedent și astfel a căutat împreună cu cei care au scris istoria acestui turneu, povești care să aducă ceva în plus atât spectatorilor, cât și artiștilor implicați: „Am propus de acestă dată un eseu poetico-muzical de mare ținută pentru cultura românească în care, alături de muzica special concepută pentru a crea atmosfera și aura potrivite versurilor emblematice ale poeților Mihai Eminescu, Lucian Blaga și George Coșbuc.“

Ritmul anual în care s-a organizat turneul Flautul fermecat începând din 2012 – uneori au existat chiar două ediții pe stagiune – l-a impus în cadrul evenimentelor culturale cu tradiție. Începând cu 2012, Ion Bogdan Ștefănescu a vizitat zeci de orașe din țară alături de pianistul Horia Mihail, iar în 2018 a realizat turneul Flautul fermecat împreună cu chitaristul Costin Soare. În 2019, este momentul îmbinării între poezie şi muzică. Primele patru spectacole din serie au fost susţinute la începutul lunii iunie alături de actorul Alexandru Repan.  

Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Grupul România Liberă se alătură boicotului împotriva ”Clubului de Presă”

Recent, Grupul România Liberă, care cuprinde atât ziarul România Liberă cât și Academia Cațavencu, a decis să se distanțeze de controversatul ”Club de Presă”...

Amenzi de 4,6 milioane de euro pentru 29 de retaileri. Plus: deconectarea și telemunca în UE

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat, cu ocazia zilei de 1 mai, că telemunca şi deconectarea trebuie să...
Ultima oră
Pe aceeași temă