16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăCulturăOraşul bulgar Plovdiv şi-a preluat rolul de capitală culturală europeană

Oraşul bulgar Plovdiv şi-a preluat rolul de capitală culturală europeană

Plovdiv, cu 350.000 de locuitori – al doilea oraş ca mărime din Bulgaria – este o aşezare multimilenară, cu un patrimoniu istoric în care se regăsesc civilizaţiile tracă, romană, medievală şi otomană, precum şi, mai recent, moştenirea comunistă. Alături de bulgarii ortodocşi, în oraş trăiesc catolici şi etnici turci, armeni, evrei şi romi. Diversitatea culturală rezultată din acest context atrage numeroşi turişti. În ultimii ani au avut loc multe lucrări de renovare care au pus în valoare clădiri tradiţionale din secolele al 18-lea şi al 19-lea şi vestigii romane, printre care, în două bazilici, circa o mie de metri pătraţi de mozaic înscris pe lista UNESCO de candidaturi la recunoaşterea ca parte a patrimoniului universal, notează Agerpres. 

Sâmbătă, pe o scenă multimedia înaltă de 30 de metri, în centrul oraşului, 1500 de artişti au oferit un spectacol cu mottoul “Cu toţii suntem culori”, produs de colectivul berlinez phase7 performing.arts. Spectatorii bulgari au fost întâmpinaţi de compatriotul lor, jazzmanul Teodosii Spassov, al cărui caval a fost acompaniat de zeci de cimpoaie. 

La Plovdiv au fost expuse cu această ocazie fragmente din Zidul Berlinului pictate de artişti internaţionali; printre compoziţiile street-art au putut fi văzute portrete ale unor vedete rock – David Bowie, Iggy Pop, Lou Reed. Producătorul francez Sylvestre Verger a explicat că, după 30 de ani de când divizarea Berlinului a luat sfârşit, prezentarea are sensul de a denunţa alte diviziuni în Europa. Thierry Noir, Christophe-Emmanuel Bouchet şi Kiddy Citny au pictat şi trei automobile Trabant, simbol al fostei Republici Democrate Germane. 

La manifestări au asistat şi delegaţi din partea celeilalte capitale europene a culturii pentru 2019, oraşul italian Matera, care va organiza la rândul său o sărbătoare săptămâna viitoare. 

Pe tot parcursul lui 2019, la Plovdiv vor avea loc peste 500 de evenimente dedicate muzicii, teatrului şi coexistenţei interetnice. Oraşul speră să atragă anul acesta un număr dublu de turişti, deşi litoralul Mării Negre este destinaţia preferată în Bulgaria. “Aici înţelegem că cultura nu este doar un supliment, ci este fundamentală pentru consolidarea identităţii noastre europene”, a declarat comisarul european pentru economia digitală, Maria Gabriel, reprezentantă a Bulgariei. 

Cele mai citite

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

Piedone, Firea, Nicușor și Burduja vor în primărie; primăria ar putea intra în Șoșoacă

IlustrațieȘ Marian Avramescu Nicușor Dan, Gabriela Firea, Cristian Popescu – Piedone, Sebastian Burduja și teoreticul candidat al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) visează să...

România – Ungaria 2-1, la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă

Selecţionata României a învins Ungaria cu scorul de 2-1 (0-0, 0-0, 2-1), miercuri, la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă, Divizia I, Grupa A,...
Ultima oră
Pe aceeași temă