18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăCulturăPiesa “Dosarele Siberiei,” în Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti

Piesa “Dosarele Siberiei,” în Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti

Potrivit “Jurnalului de Chişinău,” spectacolul este unul din cele mai emoţionante, expresie a suferinței individuale într-o tragedie colectivă, cel mai important eveniment teatral al stagiunii trecute dincolo de Prut. O punere în scenă răvăşitoare despre o imensă suferință umană, dar și despre puterea de a lupta și de rezista în fața răului ce părea fără de sfârşit. Foarte puțini dintre cei ce au trecut prin suferințele și teroarea regimului sovietic mai sunt printre noi, transmit realizatorii, cei mai mulți au plecat în lumea celor drepți. „Ei, probabil, nu mai au nevoie de nimic de la noi, nici măcar de amintirea noastră. De aceste amintiri avem nevoie noi”.

„Obsesia Siberiei este una din cele mai puternice în spațiul post-sovietic, totuși, în teatrele basarabene nu a îndrăznit nimeni să atace tema deportărilor, a Gulag-ului, în ultimele decenii.

Noua producție a TNME are trei protagoniști: Ecaterina Chele, deportată în 1941, Margareta Cemârtan-Spânu, deportată în 1949 și Ion Moraru, condamnat politic în 1950 la Gulag, pentru că a condus organizația de luptă împotriva puterii sovietice „Sabia Dreptății”.

La 70 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste în Basarabia şi după aproape trei decenii de când documentele de arhivă au fost desecretizate, „Dosarele Siberiei” de Petru Hadârcă (scenariu: Petru Hadârcă și Mariana Onceanu) e un prim semn, declară realizatorii, că nu ne-am pierdut memoria cu totul, că ne putem asuma trecutul, oricât de cumplit, tragic, infernal ni se arată din perspectiva zilei de azi”.

„Dosarele Siberiei” este primul spectacol din cadrul Turneului Teatru Românesc care se joacă la TNB pe scena mare.

Marţi, 21 ianuarie, ora 19.00, Sala Studio, acelaşi Teatru Naţional din Chişinău montează “Cine l-a trezit pe Yorick”, piesa lui William Shakespeare, în regia lui Alexandru Vasilache.

 

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...
Ultima oră
Pe aceeași temă