20.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăCulturăProiect dedicat elevilor de gimnaziu pentru stimularea cititului

Proiect dedicat elevilor de gimnaziu pentru stimularea cititului

Libris.ro a demarat în luna martie campaniei #RespectYourself – Oferă-ți timp pentru lectură, proiect prin care își propune să prezinte lectura din perspectiva unei activități care înseamnă respect față de sine, preocupare pentru autocunoaștere și dezvoltare. Pornind de la ipoteza că acolo unde sunt alocate resurse financiare, umane și de timp, numărul cărților citite le nivelul unei comunități crește simțitor, Libris.ro a lansat în cadrul campaniei un proiect-pilot desfășurat la nivelul a două școli, una din mediul urban și alta din rural. Astfel, în prima parte a proiectului, Libris.ro a donat peste 3.000 de volume atractive bibliotecii Școlii Gimnaziale nr. 27 din Brașov, destinate atât elevilor, profesorilor și, ca o noutate, chiar părinților.

Pe lângă dotarea bibliotecii cu volume actuale, apreciate și cunoscute de copii, adolescenți, profesori și părinți, Libris.ro a susținut o serie de acțiuni de încurajare a lecturii, cum ar fi „Campionatul Lecturii”, adresat copiilor din ciclul primar de învățământ și „Clubul de Lectură”, adresat copiilor din învățămânul gimnazial. La finalul anului școlar, Libris.ro a oferit diplome și premii celor mai activi cititori.

 Investiția alocată acestei faze a proiectului se ridică la 75.000 lei

După primele trei luni, statisticile arată îmbucurător: elevii claselor I- IV au împrumutat peste 4.700 de cărți dintre cele donate în cadrul proiectului, iar elevii de gimnaziu peste 500, la care se adaugă alte 1.502 volume din fondul vechi al bibliotecii. Și adulții au citit: 35 de cadre didactice au împrumutat în trei luni 98 de cărți, respectiv 25 de părinți au citit 62 de cărți.

În total, au fost citite aproape 7000 de cărți, de aproape 3 ori mai multe decât în perioada martie-mai 2017.

„Acest proiect este de mare ajutor pentru noi. Copiii au nevoie mereu de îndrumarea noastră, a adulților, dar au nevoie și să fie ascultați și înțeleși. Ne bucurăm că Libris.ro a avut această inițiativă și deschiderea de a aduce în biblioteca școlii volume pe care copiii acestei generații le doresc, care le trezesc interesul. Acesta a fost primul pas care a asigurat reușita. Rezultatele se văd deja și cu siguranță vor fi unele de durată”, a declarat Victor Vijoli, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 27, din Brașov.

Proiectul va continua în septembrie cu o dotare similară a bibliotecii Şcolii Gimnaziale din comuna Cristian, județul Brașov, dar și cu acțiuni complementare proiectului la nivelul unei comunități defavorizate.

 

„Am lansat proiectul #RespectYourself pentru că noi credem cu adevărat în puterea cărților de a schimba lumea în bine. Credem că este de datoria noastră, a celor care activăm pe piața de carte să apropiem copiii și tinerii de lectură. Suntem convinși că, în rândul comunităților unde copiii au acasă modele preocupate de lectură, iar la școală o bibliotecă generoasă, cu volume actuale și cadre didactice deschise la nou, numărul de cărți citite de aceștia este peste medie. Rezultatele obținute la Școala Gimnazială Nr. 27 ne dau puterea să mergem înainte cu acest proiect și chiar să propunem autorităților un proiect la scară largă, aplicabil la nivel național”, a declarat Laura Țeposu, director de dezvoltare Libris.ro.

Laura Ţeposu

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Joe Biden, discuție telefonică cu Benjamin Netanyahu

Preşedintele american Joe Biden a discutat duminică la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, prilej cu care şi-a reafirmat angajamentul ferm faţă de securitatea...

Premierul spaniol Pedro Sanchez nu demisionează

Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunțat că nu demisionează din funcția de premier. Anunțul vine după o pauză de câteva zile. Prim-ministrul spaniol Pedro...

Primarii ar putea avea mandat de 5 ani, dacă deputații votează legea

Proiectul de lege care prevede mandate de 5 ani pentru primari, viceprimari, consilieri locali și județeni, respectiv președinți și vicepreședinți de consilii județene ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă