13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăCulturăRitual cu scandal în Nepal. Hindușii sacrifică mii de animale

Ritual cu scandal în Nepal. Hindușii sacrifică mii de animale

Pentru acest eveniment, cunoscut sub numele de “festivalul Gadhimai”, credincioşi din India şi Nepal s-au adunat în templul cu acelaşi nume pentru a sacrifica bivoli, capre, pui, porci şi şoareci albi, a declarat Ramchandra Shah, un organizator al acestei manifestări cu durata de două zile.

Circa 7.000 de bivoli vor fi ucişi marţi, urmând ca sacrificarea acestora să fie urmată de uciderea a zeci de mii de capre, pui şi porci.

Desfăşurat o dată la cinci ani, festivalul este descris ca unul dintre cele mai mari evenimente de sacrificare ritualică a animalelor din lume.

Unul dintre aceşti credincioşi prezenţi la Gadhimai, un fermier de 40 de ani pe nume Bishweshwar, a călătorit patru ore dintr-un district din apropiere la templu pentru a aduce ofrandă o capră. “I-am promis zeiţei că voi sacrifica o capră dacă dorinţa mea va fi îndeplinită”, a povestit el pentru DPA.

Potrivit activiştilor pentru drepturile animalelor, care au protestat şi în acest an împotriva acestei sacrificări în masă, numărul animalelor ucise în cadrul acestui festival a scăzut de la 500.000 în 2009 la circa 30.000 în 2015.

Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă